Timpul.md

Economie 16 Noiembrie 2016 | 14:00

Prima tranșă din partea FMI a fost deja transferată în contul Ministerului Finanțelor

Prima tranșă din partea FMI a fost deja transferată în contul Ministerului Finanțelor. Anunţul a fost făcut de premierul Pavel Filip, în cadrul vizitei de astăzi, la Floreşti.

Potrivit şefului Executivului, Guvernul depune eforturi pentru revenirea țării noastre pe piața financiară internațională, prin realizarea prevederilor Foii de parcurs privind acţiunile prioritare de reformă.

Ca urmare, Fondul Monetar Internațional a aprobat un Acord cu Republica Moldova, iar negocierile cu Banca Mondială sunt acum la un nivel avansat.

Şeful Cabinetului de Miniştri a subliniat că semnarea Acordului cu FMI înseamnă deblocarea finanțărilor externe și obținerea resurselor necesare pentru continuarea reformelor destinate relansării economiei, dar şi un certificat de încredere pentru Republica Moldova.

"Prima tranșă din partea FMI a fost deja transferată în contul Ministerului Finanțelor. Dincolo de banii obținuți, este important că semnarea Acordului reprezintă un program de reforme pentru Republica Moldova", a declarat prim-ministrul.

De asemenea, premierul a menționat importanța stabilizării sectorului financiar-bancar, redobândirii încrederii cetățenilor în instituțiile statului și creării unui mediu de afaceri atractiv pentru investitori.

Pavel Filip a subliniat că doar printr-o analiză transparentă a situației actuale problemele comunităților locale vor putea fi soluționate.

Fondul Monetar Internațional a aprobat programul de finanţare pentru ţara noastră. Decizia a fost luată în cadrul Consiliului de Directori al FMI, cu vot unanim.

Acordul prevede o finanţare de aproximativ 180 de milioane de dolari, pentru o perioadă de trei ani, primele 35,9 milioane fiind deja disponibile pentru reformele din Moldova. 

Timpul.md

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus