Timpul.md

Actualitate 11 Decembrie 2018 | 12:25

Primarul Ilan Șor a reîntors în R. Moldova alți 17 cetățeni

Primarul de Orhei, Ilan Şor, continuă să întoarcă moldovenii acasă. Alte 17 persoane din Orhei au revenit în țară, grație oportunităților oferite de programul "Moldova e casa mea". Oamenii au decis să vină în Orhei, în urma unui Regulament aprobat de autoritățile locale care pune la dispoziția conaționalilor mai multe facilități.

Ilan Şor s-a întâlnit cu localnicii şi le-a înmânat, personal, statutul de repatriat. Edilul a menționat că programul va fi extins și la nivel național.

"Programul nostru privind întoarcerea băştinaşilor este important pentru că noi construim drumuri, asigurăm iluminatul stradal, dar trebuie să avem pentru cine face acest lucru. De aceea, noi vrem ca voi să reveniţi şi să vă fie bine aici. Vom încerca să creăm confort maxim pentru voi aici, acasă, în Orheiul nostru iubit. Vreau foarte mult să extind acest program și la nivel naţional. Sunt sigur că vom face acest lucru, curând. Vrem să majorăm îndemnizațiile, prestațiile sociale", a declarat primarul de Orhei, Ilan Șor.

Potrivit documentului aprobat de Consiliul municipal Orhei, cei reveniți beneficiază de un șir întreg de facilități, printre care:

dreptul la ajutor financiar unic în mărime de 10 mii lei, care se achită la cerere în două rate;
compensații pentru cheltuielile de transport urban în raza municipiului Orhei, stabilit în mărime de 100 de lei lunar per persoană pentru perioada de un an, de la data înregistrării repatriatului în Registru;
compensații pentru cheltuielile de achitare a serviciilor comunale, stabilit în mărime de 300 de lei lunar per familie pentru perioada rece a anului;
facilități fiscale;
alte garanții acordate repatriaților și membrilor de familie.

Programul ”Moldova e casa mea”, lansat anul trecut la inițiativa primarului de Orhei, Ilan Șor, are drept scop întoarcerea conaţionalilor care lucrează în străinătate. La revenire, oamenii beneficiază de locuinţe sociale, compensații pentru cheltuielile de transport urban în raza municipiului Orhei şi pentru achitarea serviciilor comunale.

Grație programului, deja peste 60 de persoane au revenit în țară. Majoritatea celor care au revenit în Orhei sunt din Federația Rusă, Italia, Israel.

Recent, sute de moldoveni din diaspora din Italia au semnat proiectul de lege al Partidului „ȘOR” care își propune să stimuleze revenirea acasă a conaționalilor noștri. Inițiativa legislativă prevede un șir de compensații, facilități și sprijin pentru cei care decid să revină acasă.

Printre acestea se numără: rambursarea costurilor pentru revenire și pentru transportarea bunurilor personale; scutirea de taxe vamale la importul bunurilor personale și automobilelor; asigurarea cu locuri de muncă sau asistență în căutarea unui serviciu; accesul la programul "Locuințe sociale" și împrumuturi preferențiale pentru construcții; stimulări fiscale.

De asemenea, moldovenii care vor reveni în țară și membrii familiile lor, care nu vor avea venituri, vor primi în primele șase luni îndemnizații lunare – venituri garantate a câte 500 de euro.

Totodată, fiecare membru al familiei care se va întoarce acasă va primi o îndemnizație unică în valoare de 3 salarii minime garantate pe economie pentru persoanele care au atins vârsta de 18 ani și în valoare de un salariu minim garantat pe economie pentru minori.

Sursa: http://orhei.md
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus