Timpul.md

Editorial 16 Mai 2018 | 07:33

Primăvară cu poezie

În perioada 3-5 mai a avut loc Festivalul Internațional „Primăvara Europeană a Poeților”, ediția a VIII-a. Evenimentele au debutat cu depunerea de flori la busturile scriitorilor de pe Aleea Clasicilor Literaturii Române, urmată de Simpozionul Internațional „Dialoguri europene: poeți şi traducători” și de lansări de carte. 

Seara a continuat cu Podiumul poetic. Au citit Michaël Vandebril (Belgia), Josef Straka (Cehia), Ernest Wichner (Germania), Mircea Dan Duță, Lucian Vasiliu, Nicolae Sava, Mihaela Albu, Iustin Moraru (România), Arcadie Suceveanu, Dumitru Crudu, Radmila Popovici, Alexandru Cosmescu, Maria Pilchin, Emilian Galaicu-Păun, Nicolae Popa, Eugenia Bulat, Victoria Fonari și alți poeți din Republica Moldova. Apoi, prima zi de festival s-a încheiat, ca în ediția precedentă, cu Youth challenge, unde provocarea primei lecturi a fost lansată de tânăra poetă Iulia Iaroslavschi, continuând cu invitați din Chișinău și de peste hotare.

A doua zi au avut loc întâlniri cu tinerii din universități și licee. La Universitatea de Stat s-au deplasat două grupuri: cea dintâi, coordonată de Arcadie Suceveanu, care a fost însoțit de poeții Katharina Sigrid Eismann (Germania) și Ghișmăt Rustamov (Azerbaidjan); cea de a doua, coordonată de Teo Chiriac, care i-a inclus pe poeții Ernest Wichner (Germania) și Nicolae Sava (România). La Universitatea Ion Creangă, subsemnata l-a avut alături pe poetul Constantin Acosmei (România). Nici de la ULIM nu a lipsit poezia, unde Dumitru Crudu s-a dus însoțit de Iosef Straka (Cehia), Mihaela Albu și Ana Pușcașu (România).

Un alt grup, însoțit de Grigore Chiper, format din poeții Bartosz Radomski (Polonia) și Iustin Moraru (România), s-a întâlnit cu studenții Universității Alecu Russo din Bălți. La Liceul „Spiru Haret”, Nicolae Spătaru a fost alături de poeții Vladimir Korkunov (Rusia), Zuzana Kuglerova (Slovacia) și Mircea Dan Duță (România). La Biblioteca „Onisifor Ghibu” au participat, sub îndrumarea lui Vitalie Răileanu, Michaël Vandebril (Belgia) și Lucian Vasiliu (România). Fiecare grup a avut alături și poeți locali, astfel încât nu au lipsit: Nicolae Popa, Emilian Galaicu-Păun, Călina Trifan, Maria Șleahtițchi, Margareta Curtescu, Maria și Ivan Pilchin, Dan Negară și alții.

La Podiumul Poetic din cea de a doua seară au citit poeții: Katharina Sigrid Eismann (Germania), Ghișmăt Rustamov (Azerbaijan), Bartosz Radomski (Polonia), Zuzana Kuglerova (Slovacia), Vladimir Korkunov (Rusia), Ana Pușcașu și Constantin Acosmei (România), Teo Chiriac, Irina Nechit, Călina Trifan, Alexandru Vakulovski, Angela Pânzaru, Ivan Pilchin, Gheorghe Colțun, precum și foarte tinerii: Veronica Ștefăneț, Anastasia Palii, Iulia Iaroslavschi și Artur Cojocaru (Republica Moldova).

În a treia zi și ultima a avut loc la Soroca un recital de poezie în curtea cetății, moderat de Nicolae Spătaru. Și după această ediție s-a putut observa că de la un an la altul festivalul e din ce în ce mai reușit. Vorbim cu siguranță despre cel mai important festival literar din Moldova. 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus