Timpul.md

Actualitate 9 Octombrie 2018 | 07:38

Primele ipoteze ale procurorilor în cazul jurnalistei ucise în Bulgaria

Polițiștii bulgari îl caută pe asasinul tinerei jurnaliste găsită moartă pe malul Dunării. Victoria Marinova lucra la o televiziune locală, unde avea o emisiune în care a fost dezbătut subiectul corupţiei şi al fraudei cu fonduri europene.

Surse din poliţie, citate de presa din Bulgaria, susţin, însă, că asasinatul nu ar avea legătură cu activitatea ei de jurnalist şi că ar fi fost ucisă de un pacient fugit de la un spital de boli mintale.

Trupul fără viaţă al Victoriei Marinova a fost găsit în apropiere de portul din Ruse, într-o zonă cu multă vegetaţie. Anchetatorii spun că jurnalista în vârstă de 30 de ani a fost bătută şi violată.

″Ştim ce haine purta şi vă putem spune că victimei i-au fost furate telefonul mobil, cheile de la maşină, ochelarii şi o parte din haine”, a transmis Gueorgui Gueorguiev, procuror Ruse.

Autorităţile din Bulgaria vor să afle dacă Marinova a fost o victimă întâmplătoare sau a fost vizată.

“Poliţia investighează absolut toate pistele, inclusiv activitatea profesională şi viaţa personală ale victimei”, a explicat procurorul.

Victoria Marinova era director administrativ al unui post de televiziune local şi avea propria emisiune. La ediţia din 30 septembrie discutase cu un doi jurnalişti, un bulgar şi un român, Attila Biro de la ″Rise Project″⁣, care investigau un caz de fraudă cu fonduri europene.

Ministrul bulgar de interne a părut să dea greutate altei ipoteze.

″În apropiere este situat un spital pentru boli mintale şi îi investigăm pe cei internaţi acolo. Nu avem indicii că această crimă are legătura cu profesia victimei”, a transmis Mladen Mladenov, ministrul bulgar de interne.

Pe de altă parte, premierul bulgar a dat asigurări că făptaşul va fi găsit în scurt timp.

“S-a prelevat mult material ADN. Sunt convins că e doar o chestiune de timp până la prinderea făptaşului”, a spus Boiko Borissov, prim-ministrul Bulgariei.

Victoria Marinova este al treilea jurnalist de investigaţii asasinat într-o țară a Uniunii Europene, după cazul din Malta, de anul trecut, şi cel din Slovacia, din luna februarie.

Prim vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, s-a declarat ”şocat” de uciderea jurnalistei. Încă o dată, un jurnalist piere în lupta pentru adevăr şi împotriva corupţiei, a scris acesta pe Twitter.

https://stirileprotv.ro 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus