Timpul.md

Actualitate 23 Noiembrie 2020 | 08:06

Primii care-l vor părăsi pe Dodon sunt propriii tovarăși, care până mai ieri rupeau cămășile și făceau spume la gură jurându-i credință

 

Urmează zilele și nopțile „cuțitelor lungi”, pentru că pentru Dodon pierderea alegerilor e moarte politică cu consecințe penale. Orice mijloc folosit e bun pentru a păstra status quo-ul. Dar chiar și așa, circumstanțele lui atenuante nu sunt prea bune, iar mediul politic înconjurător îi sunt de-a dreptul potrivnice. Dodon are o perspectivă sumbră în față, la fel ca și orice politician de rang înalt, împotmolit în suspiciuni de corupție. Un lucru este evident: nu vrea nimeni să stea la o masă cu el. Nici chiar Putin. Asta îl preocupă și-l macină pe Dodon tare.”

Am scris bine.

Tot ce rămâne să adaug peste o săptămână este că pe Dodon nu-l macină, ci îl isterizează situația de azi. Vanitatea incomensurabilă, avariția și lipsa totală de bun simț îi vor face prohodul politic. Primii care-l vor părăsi sunt propriii tovarăși, care până mai ieri rupeau cămășile și făceau spume la gură jurându-i credință. Nu încape nicio îndoială: Dodon a fost cel mai prost președinte al RM de până acum. Niciun lider al țărilor civilizate n-a vrut să stea de vorbă cu el, nici măcar pentru o poză de protocol. Până și Putin s-a săturat de el ca de mere pădurețe. Trebuie să ne întrebăm: dar cum oare s-a ajuns până aici, dar mai ales de ce?!

Victor Munteanu 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus