Timpul.md

Istorie 16 Ianuarie 2020 | 08:00

Primii traducători basarabeni din Eminescu

În fiecare an, la mijloc de ianuarie, vorbim mult, spumos şi superficial despre Eminescu. E o tradiţie care sperăm că odată cu scurgerea timpului va deveni şi una profund naţională.

Eminescu trebuie cunoscut în toată splendoarea lui şi mai ales trebuie apreciată preocuparea lui față de Basarabia. Şi în acest context, vreau să afirm că basarabenii s-au preocupat serios de propagarea operei lui poetice chiar începând cu anii `20 ai secolului XX.

Un detaliu curios. Politicianul şi poetul Pan Halippa a fost cercetătorul care a descoperit numele lui Eminescu în registrul pacienţilor Sanatoriului doctorului Iachimovici din Odesa.

Un studiu relevant a publicat în revista Viaţa Basarabiei (nr. 6-12, 1939) juristul şi publicistul R. Marent, intitulându-l Mihai Eminescu şi Basarabia, din care am spicuit un fragment:

„În Basarabia, unde mai există minoritari cari nu ştiu atât de perfect limba românească, Eminescu a fost tradus în ruseşte aproape complet.
Primul traducător pe care l-am găsit este D-l Cheorghe Avachian, care a tradus, în anul 1920, poezia „Glossă”. Al doilea traducător este poetul Iorgu Tudor (El trebuie considerat primul, căci publicase deja Rumânskaia muza (Muza românească, tradu¬ceri din poezia română, 1916) - Iu. C.). Domnia sa a tipărit în revista „Poetul”, care a apărut la Chişinău, cunoscuta poezie „La steaua…” (Anul 1921, nr. 45, aprilie-mai, Chişinău).

În anul 1926, doamna Alla Razu a scos, tot la Chişinău, un volum de versuri ruseşti, intitulat: „Stihi” (Versuri). În acest volum a publicat traducerea poeziei „Mortua est!”.


În 1928,Vasile Laşcu, poet şi dânsul, trecut în lumea cea de veci, a scos un volum: „Antologia poeziei româneşti”, unde a adunat o serie de poezii ale tuturor scriitorilor români, traducându-le cât se poate de bine. Printre poezii găsim şi câteva ale lui Eminescu (V. L. Laşcov: Antologia poeziei româneşti, cu o prefaţă de Şt. N. Ciobanu. Chişinău, 1928). Volumul se deschide chiar cu Eminescu, şi anume: „O, rămâi…”, „Şi dacă…”, „Sonet”, „Din noaptea…”. Volumul a fost bine primit de către toţi cunoscătorii limbii literare ruseşti şi a celei româneşti, având şi o prefaţă din partea domnului Ştefan Ciobanu.

Al cincilea traducător este domnul Alexandru Zisman, din Chişinău. Domnia sa a tradus poeziile: a) „O, mamă…”, b) „Sunt ani la mijloc… ”, c) „Când însuşi glasul”, d) „Kamadeva”, e) „Din noaptea…”, f) „De-or trece anii…”, g) „Venere şi Madona”, h) „S-a stins viaţa… ” şi i) „Peste vârfuri”. Unele din aceste traduceri au fost tipărite, în anii din urmă, în ziarele „Bessarabskoe slovo” (Cuvântul Basarabiei) şi „Molva” (Zvonul).

Al şaselea traducător este domnul doctor B. Oxinoit, din Chişinău. Domnia sa are marele merit că a tradus aproape întregul volum de poezii, având drept criteriu ediţia Titu Maiorescu. Până în prezent, a tradus următoarele poezii: „Lacul”, „Înger şi Demon”, „Epigonii”, „Luceafărul”, „Strigoii”, „Somnoroase păsărele”, „Singurătate”, „Melancolie”, „Împărat şi proletar”, „Pe lângă plopii fără soţ”, „Departe sunt de tine”, „Odă”, „Mai am un singur dor”, „Crăiasa din poveşti”, „Cu mâne zilele-ţi adaogi…”, „De ce nu-mi vii”, „S-a dus amorul…”, „La steaua”, „Glossă” şi „Criticilor mei”. De vreo cincisprezece ani îl aprofundează pe Eminescu, învăţând, special, limba română, ca să-l citească în original, întrucât în altă traducere: germană, franceză sau engleză, poezia lui Eminescu pierde din farmecul ei suav. Domnia sa speră că va găsi la Paris un editor care să tipărească volumul complet al poeziilor, astfel ca lumea slavă de pretutindenea să cunoască opera celui mai mare poet pe care neamul românesc l-a dat, până în prezent, omenirii.

Al şaptelea traducător este domnul V. Catranov, fost profesor, care, de asemenea, a învăţat, special, româneşte, ca să poată, transpune, în mod cât se poate de exact, poeziile lui Eminescu.

În limba franceză, o poetă basarabeană Olga Cruşevan Florescu a tradus, de asemenea, unele poezii, pe care le-a publicat în reviste literare”.
Numele acestor traducători nu spun nimic cititorului contemporan şi de aceea am găsit de cuviinţă să deschid nişte paranteze biografice, care elucidează pasiunea traducătorilor pentru opera eminesciană.

Cheorghe Avachian este un armean de la Cetatea-Albă despre care nu se ştiu prea multe detalii biografice.

Om politic, jurnalist, poet, prozator, traducător Iorgu Tudor (1885, s. Stâncăuţi, jud. Bălţi - 1974, Bucureşti) a fost şi deputat în Sfatul Ţării, iar la 27 martie 1918 a votat Unirea.

A redactat publicaţiile: Făclia Ţării (1912), Soldatul moldovan (1917), Moldova de la Nistru (1920-1923), Poetul, Pagini basarabene (1931), Cuvânt moldovenesc, Pe drumuri noi (1924-1928), Svonul (supli¬ment la ziarul rus Molva) (1931), Itinerar, Basarabia vânătorească (1941-1943) ş.a.

Opera lui originală este una voluminoasă: Haiducul (poem epic, 1904); Nopţi ale iubirii (poezii, 1905); Urme sfinte (poezii biblice 1940 – ?); Pe frontul Manciuriei (ro¬man, 1940, publicat în revista Itinerar); Bezne (poezii, 1940); Nervi şi flăcări (poezii, 1940); Un revelion în pădure (povestire, 1943); Mişcarea culturală, socia¬lă în Basarabia după Unire, 1918-1944 (manuscris) ş.a.

Iar pentru merite deosebite a primit ordinele Steaua României în grad de Ofiţer; Coroana Româ¬niei în grad de Ofiţer, medaliile Regele Ferdinand I, Răsplata Muncii ş.a.

Un nume rămas în epocă este cel al Allei Razu (22.IX.1882, Butov, reg. Tula, Rusia - ?), publicistă şi poetă basarabeană de limbă rusă.
S-a născut în familia nobilului Leonid D. Detîşev.

Căsătorită la Chişinău cu un descendent al familiei de nobili Razu.

Vasile Laşcu (Laşcov) (1.I.1861, Chișinău - 1.VII.1932, Chișinău) era fiul preotului Luca Laşkov, care avea o casă pe str. Şciusev (Leovei). A făcut studii la Şcoala Duhovnicească din Chişinău, apoi la Seminarul Teologic. A fost ales deputat în Sfatul Țării din partea Uniunii Ziariștilor din Basarabia, unde era preşedinte. A votat Unirea. La alegerile pentru Parlamentul României întregite (20.XI.1919) devine senator, avansând până la postul de vicepreședinte al Senatului.

Debutează cu piesa în versuri Naufragiu în chei (Chișinău, 1878). În 1888, la Odesa, editează placheta Versuri. În revista Biblioteca teatrală (Moscova) publică rând pe rând piesele: Foaia agronomică (1893), Struldbrugii (1894), Lebăda neagră (1895), Teoria (1896), Maimuțe literare (1897), Cu ocazia unei întâmplări întâmplătoare (1898).

În 1930 a tipărit ediţia a treia a volumului Simvolî i voploşcenia. A fost ca un preludiu editorial înainte de dispariţia lui fizică.

Despre Alexandru Zisman nu se cunosc detalii, pe când despre Boris Oxinoit (31.03.1887, Chişinău - 1964, Pskov) dispunem din abundenţă. Acest traducător, ajuns azi anonim, a fost medic psihiatru. Studiile medii la Liceul Real din Chişinău, iar superioare medicale – în Elveţia, la Lausanne. A frecventat cursurile de medicină la Universitatea Sorbona din Paris.

Paralel cu medicina, s-a produs apropierea de literatură devenind tălmaci literar, oferind cititorului de limbă rusă scrieri de M. Eminescu (ziarul Bessarabskoe slovo a publicat poemul Luceafărul), C. Pavelescu, T. Arghezi. Din germană, a tradus lucrări de Heinrich Heine.

La 22 iunie 1941, primeşte ordin de evacuare cu destinaţia Krasnodar. În drum, un caucazian foarte „servil” i-a furat valiza cu manuscrise. Norocul i-a surâs în momentul când, la „talcioc”, în Fergana a găsit un volum cu versurile lui Eminescu. După o muncă de cinci ani de zile, a reuşit să restabilească, aproape în întregime, manuscrisele pierdute.

A scris oficialităţilor rugând să i se tipărească scrierile. I s-a răspuns că traduceri din Eminescu au fost făcute până în prezent suficient de multe, şi de altele nu mai este nevoie.

Decepţionat, a aruncat toate manuscrisele pe foc şi, în felul acesta, a murit a doua oară moştenirea literară şi speranţa unui autor de a-şi vedea opera publicată.

Vladimir Katranov (18.01.1876, Petersburg -1961, Bucureşti) a fost profesor de limbi clasice la Orhei şi Chişinău. Licenţiat a universităţii din Odesa, a debutat în literatură în 1899 cu articole publicistice tipărite în „Foiţa Odesei”. A colaborat la publicaţiile periodice: „Basarabia”, „Cuvântul nou”, „Cuvântul Basarabiei”, „Molva”, „Poşta Basarabiei”, ş.a. Dincolo de opera literară originală: „Despre drama malorusă”, „Gogol şi povestirile sale ucrainene”, „Însemnări din literatura universală”, „Crestomaţie literară”, „Din viaţa sufletului şi a naturii”, a tradus din poezia românească, din poezia biblică şi poezia universală tălmăcind din opera poeţilor aparţinând la treizeci de naţiuni.

Poetă, publicistă, traducătoare Olga Cruşevan (5.VI.1896, s. Plosca, jud. Orhei - 1974, Bucureşti) a fost una dintre figurile luminoase ale culturii interbelice.

Rudă directă cu cunoscutul scriitor şi publicist Pavel Cruşevan. Un alt ram al arborelui genealogic era legat cu familia Lazo. Studii: Gimnaziul Mariinsk din Odesa, Facultatea de Litere a Universităţii din Odesa, doctoratul la Lausanne şi Bucureşti. Tema de studiu: Clasele sociale în Rusia. Din unele surse aflăm că a fost premiată de Academia Franceză pentru traducerea în versuri a operei lui Shelley şi de Academia Engleză pentru traducerea operei lui Baudelaire. A tradus în franceză opera poetică a 14 scriitori români: Eminescu, Alecsandri, Coşbuc, Vlahuţă, Goga, Minulescu, Arghezi ş.a. A colaborat la publicaţii pariziene, evocând motive pitoreşti basarabene. Cunoscătoare a unsprezece limbi străine, a fost societara Teatrului Odeon din Paris. A colaborat la publicaţiile basarabene: Viaţa Basarabiei, Pagini basarabene ş.a. După cel de-al Doilea Război Mondial, a locuit la Bucureşti unde, spre apusul vieţii, a tipărit la Editura Litera două suite bucolice: Crugul anului (1970) şi Roata anului (1973).

Ar fi fost bine ca în consistentul dicţionar enciclopedic „Mihai Eminescu” (Chişinău, 2012), întocmit de Mihai Cimpoi, să se regăsească şi acest capitol - Primii traducători basarabeni…

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus