Timpul.md

Eveniment 2 Iulie 2019 | 10:37

Primul maraton al automobilelor electrice ia start pe 3 iulie

CE: Prima expediţie de automobile electrice ia startul pe 3 iulie. 9 automobile de diferite mărci şi modele, dar cu propulsie 100% electrică, vor parcurge timp de 5 zile o distanță totală de cca 1.000 km fiecare.

CINE: Dima Al-Khatib, coordonatoare rezidentă ONU Moldova a.i, reprezentantă rezidentă al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare; Ruslan Codreanu, primar general interimar al mun. Chișinău; partenerii expediției; proprietarii automobilelor participante la maraton, membrii echipajului.

UNDE: Chișinău, Piața Marii Adunări Naționale

CÎND: Miercuri, 3 iulie, 9.00

IMPORTANT: 9 mașini de mărci şi modele variate vor colinda timp de 5 zile R. Moldova. Cortegiul mașinilor va traversa orașele Chişinău, Orhei, Şoldăneşti, Floreşti, Bălţi, Călăraşi, Lăpuşna, Hânceşti, Cimişlia, Comrat, Căuşeni şi Anenii-Noi. Automobilele electrice vor fi alimentate la stațiile de încărcare instalate pe traseele urbane. Automobilele participante la expediție vor reveni în Chișinău duminică, 7 iulie, în Piața Marii Adunări Naționale (ora aproximativă 15.00), unde vor fi expuse publicului larg, iar participanţii la expediţie, deopotrivă femei și borbați, îşi vor împărtăşi impresiile proaspete.

În prezent, în Republica Moldova sunt înregistrate peste 200 de automobile pur electrice şi 20 staţii de încărcare, majoritatea în Chişinău. Până la finele acestui an, 20 noi stații de încărcare vor fi instalate pe teritoriul R. Moldova de către Proiectul „Oraşe Verzi Durabile". Investiția este realizată în cadrul unui acord de parteneriat dintre Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare și Ministerul Economiei și Infrastructurii.

Proiectul Oraşe Verzi Durabile, cu o durată de cinci ani: 2018-2022, are un buget total de 2,72 mln. USD, dintre care 2,64 mln USD sunt acordaţi de Facilitatea Globală de Mediu (GEF) şi 80.000 USD – de PNUD Moldova.

Moldova Electro Maraton este organizat de PiataAuto.md în parteneriat cu Proiectul PNUD-GEF „Oraşe Verzi Durabile", Kaufland, Orange Moldova, Mastercard, EWA Motors, cu suportul Renault, BMW, Jaguar, Nissan.

În octombrie 2018 a fost organizat un maraton de promovare a transportului prietenos mediului ambiant. Atunci, flota expediției era formată din automobile electrice, hybrid și plug-in.

 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus