Timpul.md

Editorial 25 August 2020 | 02:46

PRIMUL PARLAMENT

Primul Parlament se năștea dintr-o uriașă speranță în deșteptarea Moldovei înrobite. Peste harta imensă a imperiului sovietic, înroșită de sânge nevinovat, cernea o ploiță timidă de împrospătare. Stropi rari de apă vie îndrăzneau să lovească în sârma ghimpată întinsă de la Prut până la Sahalin. Din ceruri începuse să dea semn un alt anotimp, cu licăriri de libertate. Lumea înțepenită între spaime mai vechi și minciuni mai noi, privea de după zăbrele cum se topesc zăpezile și înmuguresc copacii, cum se apropie primăvara și vin păsările călătoare. O adiere de vânt înnoitor chema oamenii să deschidă ochii și să vadă miracolul învierii sufletelor năpăstuite și a naturii pângărite. Ierburile proaspete răsăreau în grabă și acopereau în verde-crud fața dezmorțită a pământului moldav. Dangătele clopotelor învierii se auzeau de la o localitate la alta și aduceau vestea că Dumnezeu nu i-a uitat pe românii basarabeni -- că e aproape ziua, când le va intra în case să le aducă lumina, dreptatea și Țara, răpite în 28 iunie 1940. Moldovenii își curățeau memoria de zgura străină, ascultau chemarea tainică și reaprindeau candela stinsă de o jumătate de veac, ca să le lumineze mintea, inima, obrazul și drumul spre libertate. 

Alegerile pentru primul parlament național aveau loc în circumscripții uninominale și derulau în condiții de confruntare acerbă dintre agenții puterii imperiale și reprezentanții moldovenilor deșteptați. Nomenclatura comunistă stăpânea toate instituțiile statului sovietic și le folosea la maximum pentru a câștiga majoritatea absolută de locuri în „Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești”. Serviciile speciale și mașina propagandistică a partidului dictator se implicaseră masiv în competiția electorală și făceau zob din candidații neafiliați puterii. Republica era bântuită de zvonuri și bârfe (bunăoară, enormități de felul că Leonida Lari s-a cununat la Chișinău cu statuia lui Ștefan cel Mare). Slugoii, lepădăturile și mancurții semănau panică în sânul populației comunizate. Șovinii asmuțeau minoritățile etnice împotriva băștinașilor. Se transmitea din gură în gură că naționaliștii locali se pregătesc de război, că au în plan să-i fugărească pe ruși, că o să-i oblige pe toți să vorbească „moldovenește”, că mai au în plan să se desprindă de Rusia și să distrugă Uniunea Sovietică. Până și nouă, candidaților, reamintindu-ne, nu ne vine a crede în ce atmosferă otrăvită se dădea bătălia pentru a aduce în spațiul public adevărurile tabu despre ființa noastră națională, pe care Chișinăul slugarnic, la comanda Moscovei, le ascundea de băștinași, timp de decenii… Evident, pentru cerberii ideologici cel mai de temut adevăr ținea de originea românească a moldovenilor, de denumirea corectă a limbii și de apartenența lor organică la Țara-Mamă – România. Contrar condițiilor infernale, de terorizare a alegătorilor, rezultatele au șocat Kremlinul și nomenclatura de la Chișinău. Pe de o parte, ele au arătat înțelepciunea, curajul și unitatea moldovenilor de a delega în „Sovietul Suprem” tot ce a avut mai bun Basarabia, după război, ca demnitate și conștiință națională, pe de altă parte, regimul de ocupație a reușit să-și parașuteze în legislativ un desant numeros de interfrontiști și mancurți pentru a stopa procesele de eliberare națională și a păstra Moldova sub carapacea ruginită a Uniunii Sovietice.

La 17 aprilie 1990 speranța celor 4,5 milioane de moldoveni și primăvara primenitoare au intrat în clădirea de beton și sticlă din inima Chișinăului și au însuflețit-o în prezența celor 370 de deputați de pe ambele maluri ale Nistrului. Ringul vibra în așteptarea confruntărilor parlamentare. Cu revendicări și argumente, tabăra reformatorilor ardea de nerăbdare să se încaiere cu monstrul rănit și să-l învingă definitiv. Animați de mulțimile setoase de o viață nouă și de dreptul popoarelor la autodeterminare, reprezentanții Mișcării de Renaștere și Eliberare Națională aruncă zarurile. Știam exact ce aveam de făcut – pe cale pașnică și legală urma să scoatem Moldova din închisoarea imperială și s-o reîntoarcem Acasă. Acesta era programul neafișat al deputaților români din Primul Parlament, iar pașii pe care i-am făcut cu o enormă responsabilitate și răbdare sunt o dovadă că ne apropiam cu multă încredere şi stăpânire de sine de obiectivele trasate. Uitați-vă atent: după trei decenii se vede foarte clar drumul parcurs de Primul Parlament.

Falsificatorilor istoriei de ieri, uitucilor şi răuvoitorilor le reamintesc derularea rapidă a evenimentelor, deciziilor şi legilor de o importanţă crucială, votate până în 27 august 1991 de Primul Parlament, care au condus la desprinderea paşnică de imperiu – mă refer, în primul rând, la blocul de documente politice şi legi cu încărcătură simbolică, printre care cele mai importante -- recunoaşterea oficială că moldovenii sunt români, vorbesc limba română, iar la 28 iunie 1940 au fost rupţi de la România; adoptarea Tricolorului, Stemei şi Imnului „Deşteaptă-te, Române!”; proclamarea Suveranităţii; trecerea de la ora Moscovei la ora Bucureştiului; schimbarea numelui RSSM în Republica Moldova şi a „Sovietului Suprem” în Parlament; condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov şi solicitarea lichidării consecinţelor acestuia; refuzul de a participa la Referendumul unional ca Moldova să rămână în Uniunea Sovietică; în fine, Declaraţia de Independenţă, care spune întregii lumi drama Basarabiei şi dreptul ei natural şi legitim de a se reîntoarce „în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale”. Reţineţi: aceste documente politice fundamentale au fost gândite, promovate şi votate în timpul când R.Moldova făcea parte din statul sovietic dictatorial şi Kremlinul putea în orice clipă să declanşeze arestările, baia de sânge şi teroarea.

Aflându-mă în miezul proceselor de emancipare naţională, pot să confirm că, chiar dacă ne aflam în minoritate vădită -- tot ce s-a câştigat în acei ani de sacrificiu şi frământări cumplite este opera românilor basarabeni. Doar ei şi-au asumat în întregime povara destinului Basarabiei crucificate şi aveau un program clar, etapizat de reîntregire a poporului român de pe ambele maluri ale Prutului şi Nistrului. Iar, ca românii basarabeni să nu-şi realizeze proiectul de reunificare a Ţării, Rusia a declanşat în primăvara lui 1992 războiul împotriva Moldovei independente şi a curmat, pe mulţi ani înainte, procesele de integrare a moldovenilor în spaţiul românesc şi european. Apoi, în 1993, Parlamentul a fost paralizat de gruparea Lucinschi pentru că a refuzat să voteze aderarea la vechea-noua Uniune Sovietică – CSI. În consecință, legislativul a avut demnitatea să se autodizolve, cu mult înainte de termen.

Incontestabil, Primul Parlament avea vocația istoriei. Şi mai avea o pleiadă de deputaţi de aur, care s-ar fi dus pe rug pentru idealul naţional. Adeseori, când pregăteam un document, la final, ne întrebam – istoria şi urmaşii, ce vor zice peste un 25, 50 sau 100 de ani. În zilele când disperarea se lăsa ca o pâclă otrăvită peste confruntările acerbe din plenul şedinţei de la etajul 7, iar haitele şovine şi cozile de topor nu încetau să ne sfâşie pentru crezul nostru neclintit, aplicam arma secretă – coboram la parter, în sala cu mozaic, ne luam de mână şi cântam imnul „Deşteaptă-te, Române!”. O energie tainică, ancestrală ne revigora, ne dădea puteri să ne reîntoarcem la dezbateri, să prelungim lupta şi să învingem. Câte lecţii ar putea să înveţe pasagerii cu mandate, dacă ar avea dragoste de Țară și înţelegerea elementară ce înseamnă să fii deputat şi să-ţi slujeşti naţiunea.

Nu poți scoate cuvintele din rugăciune, fără să rupi legătura cu cerul. Nu poți să vorbești despre Primul Parlament, fără să pomenești de cozile de topor, de agentura kaghebistă, de narcisiacii ridicoli și de deputații rusofili. Adevărul e că ei au făcut parte din primul legislativ, dar nu au reprezentat niciodată aspirațiile Basarabiei românești. Ar fi stupid să-i aruncăm din memorie și să scriem o istorie după calapoade bolșevice. Ei sunt vii, iar sămânța lor, cu mare regret, nu a dispărut. Ei au fost și au rămas prezenți în toate posturile-cheie și în toate guvernările de la Independență încoace. De fapt, acel nucleu românofob de sub bagheta lui Lucinschi din primul legislativ, completat permanent cu lacheii mai tineri ai Kremlinului, au condus neîntrerupt Basarabia. Rămânând dominată de Moscova și după independență, R.Moldova a ajuns cea mai săracă țară din Europa, departe de integrarea în UE, NATO și România.

Înainte de a pune punct, se cere să constat că timp de trei decenii nu a apărut nici o monografie științifică sau studiu documentat despre rolul și contribuția Primului Parlament la decomunizarea Moldovei sovietice, la renașterea națională, la apropierea programatică faţă de România şi Europa. În schimb, atacurile murdare au devenit norma de raportare a guvernărilor post-independență față de deputații din acel legislativ neordinar. Între timp, în lipsa publicării stenogramelor și documentelor din acea perioadă, au ieșit la suprafață impostorii, mediocrităţile și napoleonii locali. Ca peste tot – mulți eroi după război. Ei se fac a uita, că în zilele când imperiul se zvârcolea în agonie și slobozea jeratic nuclear pe nări, iar puciștii de la Moscova distribuiau listele naționaliștilor pentru a fi înlăturați din parlamentele republicilor unionale, dodoniștii de atunci își frecau mâinile de bucurie și așteptau ordinul să ne arunce în închisori sau să ne împuște. Lașii, măscăricii și muții, dispăreau subit în momentele decisive și mureau de spaimă, când le ceream să aibă o atitudine clară în problemele-cheie legate de identitatea românească a Basarabiei. Ei au ieșit din tufari după 1994 și, cu o nerușinare rar întâlnită, se erijează în mari strategi, reducând procesele de eliberare națională la mărunta lor persoană. Neverosimil, dar acești trepăduși au tupeul să-și atribuie sacrificiile altora și meritele colective, „lustruindu-se pe sine” ca autori de documente strategice și făuritori de istorie și statalitate moldovenească. Nu e întâmplător că și peste un sfert de veac, ei își continuă misiunea – atacă pervers intelectualitatea și elita românească din Basarabia, se opintesc să-i compromită pe luptătorii pentru reîntregirea națiunii române și se simt fericiți să se gudure și să-l slujească pe „antioligarhul” Dodon. Adevărul că ei nici atunci, nici acum nu reprezintă decât nimicnicia lor și interesele imperiale din regiune. Sarcina lor a fost și a rămas aceeași – să diminueze și să compromită Mișcarea de Eliberare Națională și Primul ei Parlament.

Primul Parlament a fost Primul. Celelalte, timp de un sfert de veac, încropite pe „spisca de partid” (listă - trad. autorului), din anonimi, şmecheri şi nulităţi -- nu au avut nici idealuri, nici idei, nici viziuni şi nici obraz. Umflaţi în pene, făţarnici şi lacomi, lipsiţi de patriotism şi cultură politică, bolnavi de putere, ei „au cârpit cerul cu stele” şi nu s-au zbătut nici pentru Țară, nici pentru oameni. Urâţi la suflet şi la fapte, ca să nu poată nimeni să compare parlamentul lor cu parlamentul poporului, aleşii anonimi de pe „spisca de partid”, lucinschiştii, diacoviştii, voroniştii şi dodoniştii de ieri şi de azi, la comanda stăpânului de la Kremlin, au dat foc la Declaraţia de Independenţă şi se opintesc din greu să defăimeze, să compromită şi să acopere cu uitare Primul Parlament. Însă lumea bună are memoria trează, iar luna august e un prilej de a aduce un cuvânt de recunoştinţă pentru toţi cei care în anii 1987-1991 s-au ridicat în apărarea fiinţei noastre naţionale, au scos această palmă de pământ românesc din închisoarea sovietică, au adus acasă Limba Română, Alfabetul Latin, Tricolorul, Libertatea şi Idealul de Reîntregire a Neamului Românesc.

Primul Parlament va păstra de-a pururi chipul copilului frumos, care sare zidul orfelinatului rusesc, desface harta României Mari, regăsește drumul spre casă și se îndreaptă spre părinţii săi adevărați.

Alecu RENIŢĂ a fost Deputat în Primul Parlament de la Chișinău
Revista NATURA, august 2019  

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus