Timpul.md

Sport 12 Septembrie 2017 | 17:15

Primul TRANSFER al Barcelonei din iarnă. Pentru cine este gata să plătească 40 de milioane?

Transferul lui Jean Seri (26 de ani), de la Nice, e primul pe care Barcelona îl pregăteşte pentru perioada de mercato din iarnă, după ce mutarea nu s-a putut realiza în această vară.

Cele două părţi au negociat intens şi, în cele din urmă, căzuseră de acord pentru suma de 40 de milioane de euro, dar ultimele detalii nu au fost puse la punct şi mutarea nu s-a mai făcut. Acum, la capătul unei veri în care l-a pierdut pe Neymar şi nu a reuşit să-l transfere pe Coutinho, catalanii au reluat negocierile cu francezii de la Nice, iar cotidianul Sport anunţă că transferul e aproape realizat, mijlocaşul de 26 de ani urmând să ajungă pe Camp Nou în ianuarie, suma învârtindu-se tot în jurul a 40 de milioane de euro.

În august, imediat după ce transferul său a picat, Jean Seri a vorbit sincer despre sentimentele care l-au încercat în momentul în care a aflat că nu va juca în aceeaşi echipă cu Messi şi Suarez: "Visul meu să ajung la Barcelona mi-a fost interzis şi, pentru mine, acest lucru este teribil. Vreau să fiu optimist şi cred că mai există moduri de a ajunge acolo, sper ca cele două cluburi să negocieze din nou şi să se ajungă la o înţelegere. Nu vorbim despre orice club, la care aş merge pentru bani.

Barcelona reprezintă toate amintirile mele de când eram copil, visul meu ca şi fotbalist. Stilul lor de joc, inteligenţa. Am avut o întâlnire cu şefii lui Nice şi nu mi-au spus nimic despre stadiul transferului, am plecat acasă fericit. Am auzit la ştiri, a doua zi, că mutarea nu se mai face. Când am aflat am fost la birourile clubului şi am 'explodat'. Nu mi-au spus nimic, nici măcar nu m-au putut privi în ochi", a spus Seri în presa franceză.

Sursa: Prosport

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus