Timpul.md

Actualitate 25 Noiembrie 2019 | 12:15

Procurorii PCCOCS – parte a operațiunii internaționale de destructurare a unui grup criminal cu activitate în Franța, Moldova și România

 

Sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) oamenii legii au destructurat un grup criminal specializat în contrabandă cu țigări și spălare de bani, care activa în Franța, Moldova și România, ceea ce a prejudiciat bugetul Franței cu 2.700.000 euro (video).

Operațiunea a fost declanșată în baza unei cereri de Comisie rogatorie internațională parvenite din partea autorităților franceze și a fost implementată sub conducerea procurorilor PCCOCS de către ofițerii Direcției de combatere a crimei organizate din cadrul Inspectoratului național de investigații, Direcției generală urmărire penală, și cu suportul Centrului de analiză a informațiilor și polițiștilor BPDS „Fulger”.

Astfel, oamenii legii au efectuat un complex de acțiuni de urmărire penală în Chișinău și Briceni. Ca urmare a perchezițiilor efectuate, au fost depistate: un pistol cu țeavă ghintuită, telefoane, cartele SIM, mostre și alte materiale probatorii care demonstrează implicarea grupului. Perchezițiile au fost efectuate la domiciliile unui bărbat și femei, cu vârste între 45 și 60 de ani. Rezultatele acestora urmează a fi expediate autorităților din Franța.

Cauza penală are la bază bănuiala rezonabilă că pe ruta Ucraina-România-Moldova, a fost constituit un grup infracțional organizat, din cetățeni români, moldoveni și armeni, care au acționat în mod coordonat, atunci când au cumpărat din Moldova și Ucraina cantități importante de țigarete care proveneau din contrabandă. Următorul pas a fost depozitarea lor în județul Suceava, pentru ca în final să fie transportate și vândute în Franța. Aceștia transportau câte 500 blocuri la două zile, în mașini mici, a câte 200 blocuri.

Precizăm faptul că pe întreg parcursul procesului penal, bănuiții beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus