Finanţe

Procurorul general, despre cazul BEM: Nu există plângeri că s-a furat ceva

„În ceea ce privește afirmațiile, potrivit cărora banca a fost furată de la stat, pot să vă comunic și următoarele: pentru a putea investiga un furt, în sens clasic, trebuie să existe o plângere, o sesizare a proprietarului, care să spună că i s-a furat ceva, cu informații certe despre ce s-a furat. Adică statul care deține acțiuni, precum și ceilalți acționari trebuiau să adreseze oficial astfel de sesizări și informații. Vreau să vă comunic că la Procuratură nu există sesizări formulate anume în acest sens, tranzacția de vânzare a unor acțiuni ale statului nu a fost contestată, se consideră legală, inclusiv de către Parlament, organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova, care a adoptat Hotărârea nr. 227 din 3.10.2013”, a declarat Corneliu Gurin.

Totodată, procurorul general a menţionat că există anumite dosare în proces de examinare, care vizează fosta conducere a băncii. „Au fost pronunțate deja și decizii de condamnare, pentru acțiuni legate de gestionarea frauduloasă, vizând creditări neacoperite cu garanții. În instanță sunt câteva dosare în care persoane din fostul Consiliu Executiv, inclusiv ex-președintele băncii au statut de inculpați, mai sunt dosare la faza de urmărire penală. Sunt și dosare care vizează conducerea unor filiale sau reprezentanțe ale BEM, care au sustras mijloace financiare din cele gestionate”, a mai spus Corneliu Gurin.

În vara anului trecut, statul, care deţinea 56% din acţiunile BEM, a cedat pachetul de control, păstrându-şi doar pachetul de blocaj (33,38%). Totodată, pachetul majoritar la bancă – de 33,73% – l-a obţinut compania cu capital rus „Sisteme Informaționale Integrate”.

În aprilie 2014, „Sisteme Informaționale Integrate” a vândut 24,9% de acţiuni ale BEM companiei investiţionale „VEB Capital” – fiică a companiei ruseşti „Vneșekonombank”. Totodată, omul de afaceri Ilan Shor a fost numit președintele Consiliului de Administrație, iar președintele Băncii de Economii, Ivan Crivceanschi, și-a dat demisia.

Ulterior, exponenţii mai multor partide de la guvernare au anunţat că vor depune cereri de contestare la Procuratura Generală şi Curtea Constituţională privind aceste tranzacţii de la Banca de Economii.

Sursa: agora.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *