Actualitate

Producătorii de miere şi lapte pot accesa granturi în faza a doua a proiectului Agricultura Competitivă

Directorul general al Agenţiei de Intervenţii şi Plăţi pentru Agricultură, Nicolae Ciubuc, a specificat că pentru implementarea celei de-a doua faze a proiectului va fi acordată o finanţare în mărime de 10 milioane de dolari. Prin granturile oferite agricultorilor va fi continuată stimularea investiţiilor în infrastructura post-recoltare din sectorul horticol. Un element deosebit al fazei a doua a proiectului este extinderea asupra a două sub-sectoare noi: colectarea şi procesarea mierii şi laptelui.

Mărimea granturilor va constitui cel mult 50% din valoarea investiţiei eligibile, dar nu mai mult de 350 de mii de dolari pentru un grup de producători. Granturile vor fi oferite în avans, adică înainte de a fi făcută investiţia. Însă debursarea banilor va avea loc pe etape, în funcţie de contribuţia efectuată de grupul de producători.

Proiectul va acorda, ca şi în prima fază, asistenţa tehnică specializată în vederea identificării potenţialelor grupuri de producători, facilitării înregistrării grupurilor de producători, elaborării studiilor de fezabilitate a investiţiilor şi planurilor de afaceri, susţinerii grupurilor de producători după iniţierea sub-proiectelor.

Eligibili pentru obţinerea granturilor sunt grupurile de producători care reunesc cel puţi n cinci membri, care au desfăşurat activitate în sub-sectorul agricol respectiv nu mai puţin de trei ani, care nu au datorii faţă de buget.

Tot astăzi a fost lansat şi programul de granturi investiţionale „Sporirea productivităţii printr-un management durabil al solului”, care acordă suport financiar nerambursabil post-investiţional producătorilor agricoli care au implementat tehnologii de management durabil al solului. Mărimea unui grant nu va depăşi 20 de mii de dolari.

Durata fazei a doua de implementare a proiectului este până la 20 iunie 2019.

Liviu Gumovschi de la Unitatea de implementare şi monitorizare a proiectelor Băncii Mondiale a menţionat că de la începutul proiectului au fost debursate resurse de grant în valoare de 7,5 milioane de dolari pentru 30 grupuri de producători. Cofinanţarea asigurată de grupurile de producători a reprezentat circa 8,6 milioane de dolari.

 Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *