Actualitate

Profesorii basarabeni revin acasă

,,Profesorii din stânga Prutului vor fi întâmpinați acasă, în România, într-un loc de pelerinaj: Mănăstirea Cernica. Este unul dintre cele mai deosebite lăcașe de cult din țară, în contextul în care în cimitirul Mănăstirii se odihnesc fruntați ai vieții culturale și politice: Pan Halippa, Ion Pelivan, Daniel Ciugureanu, Gala Galaction, părintele Dumitru Stăniloae”, a declarat George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012.

Cei 50 de profesori vor vizita în zilele de 4-6 septembrie Parlamentul României și muzeele din Capitală. De asemenea, vor participa la dezbateri și ateliere de lucru alături de colegi de la București. Luni, 7 septembrie, aceștia vor avea ocazia să se familiarizeze cu una dintre cele mai renumite regiuni turistice din Munții Carpați, Valea Prahovei.

Şcoala de Cultură şi Afirmare Românească are în vedere pregătirea, stimularea şi valorificarea potenţialului etnicilor români din Republica Moldova prin prezentarea unor modele româneşti autentice, susţinerea unor prelegeri de istorie, etnologie, folclor, management cultural şi de proiect, de dezvoltare personală şi profesională, precum şi prin desfăşurarea unor activităţi aplicative.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *