Externe

Proiect româno-american pentru dezvoltarea R. Moldova

Proiectul „Contribuţii la parteneriatul pentru dezvoltare între România şi R. Moldova” urmăreşte lansarea unei consultări publice privind posibilele proiecte bilaterale între cele două state şi aducerea de idei inovatoare şi creative pentru a întări rolul României ca partener major al R. Moldova pe drumul său spre dezvoltare şi europenizare.

„Semnarea acestui acord este un semnal despre viziunea comună pe care România şi SUA o au cu privire la priorităţile de dezvoltare a R. Moldova”, a declarat Lazurca.

Proiectul va fi pus în practică de organizaţii neguvernamentale din R. Moldova și România – „Asociaţia pentru Politică Externă” – APE, respectiv „Centrul Român pentru Politici Europene” – CRPE. Experţii vor evalua cinci domenii strategice pentru colaborarea bilaterală, printre care domeniul energetic, investiţiile, reforma justiţiei.

Ann Marie Yastishock, director adjunct de misiune la USAID pentru Ucraina, Belarus şi R. Moldova, a menţionat că Guvernul României poate împărtăşi Moldovei din experienţa sa în procesul de integrare europeană.

Costul proiectului, care va fi implementat timp de un an, este de circa 100 mii de dolari, contribuţia MAE român fiind de jumătate din această sumă.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *