Timpul.md

Actualitate 1 Noiembrie 2018 | 10:49

Protest pe șine la Sipoteni

Ca să ajungă cu trenul la Chișinău, oamenii din acest sat sunt nevoiți să se trezească la ora patru dimineața În fiecare dimineață, la ora 5:15, aproape două sute de persoane, locuitori ai s. Sipoteni, r-nul Călărași, așteaptă în gară trenul Ungheni-Chișinău, care urmează să-i ducă la serviciu în Capitală. Odată cu apariția trenului, începe marea luptă pentru un loc în vagoanele deja arhipline cu oameni, care urcă la stațiile anterioare, de la Ungheni încoace. Pentru a atrage atenția autorităților, sipotenenii au decis să protesteze.

Luni dimineață, oamenii rămași în gară, care nu au încăput în cele două garnituri de câte patru vagoane, puse la dispoziție pentru ei de Calea Ferată din Moldova (CFM), s-au așezat pe șine și nu au permis mașinistului să pornească trenul, timp de două ore.
Maria, o femeie care de mai bine de 20 de ani lucrează la Calea Ferată și, de rând cu toți consătenii săi, se trezește dimineața la 4:30, ca să reușească să prindă trenul, ne-a spus printre altele: „Eu am noroc că locuiesc în apropierea stației, dar cei din capătul satului se trezesc chiar și la patru dimineața”.

Cei care au norocul să urce în tren se lansează într-o altă luptă - de a găsi un loc pe o banchetă sau, dacă stau în picioare, să aibă cel puțin de ce să se sprijine pentru a-și menține echilibrul. De bine de rău, cei 58 de kilometri până la Chișinău trenul îi parcurge în două ore, timp în care, dacă stai într-un picior și înghesuit, ajungi înțepenit și obosit înainte de a începe ziua de muncă. „Mai ales că vagoanele sunt vechi, ușile nu se închid ermetic. Vara e sufocant, iar acum e frig, bate vântul”, ni se plângea Maria.

Condiții de călătorie de clasa a treia

Ion circulă cu trenul mai rar, doar luni, când se întoarce la Chișinău, unde își face studiile, și vineri, când revine acasă. „Lunea e cea mai mare aglomerație. Oamenii se duc la serviciu, în plus sunt mulți studenți cu bagaje. Când urcăm la Sipoteni, deja e înghesuială, pe parcurs însă trenul se mai oprește și în alte stații și atunci nu mai ai cu ce respira”, menționa tânărul. Cu toate astea, încearcă cu toții să le înfrunte pe toate cu stoicism, numai să se vadă la Chișinău.

Primarul de Sipoteni, Vasile Rață, ne-a spus că această problemă e veche, însă acum oamenilor le-a plesnit răbdarea și au răbufnit. „Zilnic, din sat pleacă spre Capitală în jur de 300 de persoane din Sipoteni. E înghesuială, îndeosebi dimineața, căci seara sunt mai multe posibilități și mijloace de transport pentru a reveni acasă”, ne-a explicat primarul.

Trenul e singurul mijloc de transport accesibil ca preț

De fapt, trenul nu e singurul mijloc de transport spre Chișinău, a precizat Vasile Rață. „Mai sunt și rute de microbuz, dar călătorii aleg trenul, fiindcă e de două ori mai ieftin. Nu fiecare își permite să dea 30 de lei doar într-o direcție pentru călătoria cu microbuzul, în timp ce cu trenul costă doar 14 lei”, susține el.

Alarmați de cele întâmplate, la Sipoteni s-au deplasat de urgență Chiril Gaburici, ministrul Economiei și Infrastructurii, împreună cu Iurie Topală, directorul CFM. Ministrul s-a arătat chiar indignat de situația creată, calificând-o drept „inadmisibilă”. El le-a promis protestatarilor că, în termen de o lună, va fi reparată o nouă garnitură, care va fi adăugată la cele existente.

„Am stabilit cu directorul Căii Ferate că, în zilele de luni și vineri, vor circula încă două garnituri cu câte patru vagoane. În plus, se va face și o analiză a fluxului de pasageri. Într-adevăr, este nevoie de eficientizarea activității Căii Ferate, dar nu în defavoarea oamenilor”, le-a spus Chiril Gaburici protestatarilor.

Lumea așteaptă luna...

Iar pentru a debloca situația imediat, în stația Sipoteni a oprit neprogramat un tren care circula pe această linie, prin localitate, și i-a preluat pe toți cei care nu au încăput în trenul Ungheni-Chișinău. Și chiar dacă sătenii au pus în pericol siguranța circulației, aceștia nu au fost penalizați.
Primarul Vasile Rață ne-a spus că oamenii s-au liniștit, dând crezare promisiunilor guvernamentale, și deja așteaptă să treacă mai repede o lună, ca să se producă schimbarea. „Sunt oameni responsabili, care ar trebui să se țină de cuvânt”, a menționat Rață.

De cealaltă parte, Eliza Botnari, responsabilă de relațiile cu presa la CFM, a calificat situația drept una fără precedent, dar nu a recunoscut că la mijloc există vreo problemă. „Serviciile responsabile din cadrul CFM analizează în permanență situația, astfel încât numărul garniturilor și orarul să fie ajustate la cerințele populației. Datele furnizate de aceste servicii arată că, pe parcursul ultimei săptămâni, numărul pasagerilor, care au procurat bilete din stația Sipoteni, nu este mai mare de 50, iar din stația Ungheni erau cumpărate circa 10 bilete pe zi”, a menționat aceeași sursă.

Oricum, și Eliza Botnari ne-a spus că, în zilele de luni și vineri, când traficul de călători este aglomerat, numărul de vagoane va fi dublat.
Protestatarii și-au amintit de restanțele la salarii

Profitând totuși de prezența ministrului Economiei și Infrastructurii și a directorului CFM în localitatea lor, sipotinenii au ridicat și problema restanțelor salariale. Cei 200 de locuitori ai satului Sipoteni, care muncesc la Calea Ferată, au decis că nu mai pot tolera situația alarmantă de la această întreprindere, aici unde, în ultimii ani, angajații au restanțe salariale pentru trei luni. Între ciocan și nicovală, Iurie Topală le-a promis acestora că, până la sfârșitul anului, va rezolva și această problemă, însă salariații, din păcate pentru director, nu mai au încredere în el, căci le-a promis aceeași poveste de mai multe ori.

Această problemă a fost recent subiect de discuție chiar și în Parlament. Serghei Bucătaru, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii, a declarat de la tribuna Legislativului că, acum un an, datoriile salariale pentru angajații CFM erau de peste 143 de milioane de lei, fără a fi luate în calcul și contribuțiile sociale. De aceea, acum, când problema e discutată la un nivel atât de înalt, angajații întreprinderii din Sipoteni speră că până la sfârșitul acestui an li se vor plăti și restanțele salariale, iar peste cel mult o lună vor avea și garnituri suficiente la tren, ca să ajungă la timp în Chișinău.

Alte probleme la CFM

Problemele Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, de fapt, sunt interdependente. Este vorba de încasări, vânzări de bilete și salarii. Întreprinderea nu a reușit până acum nici să cumpere cele 12 locomotive noi, achiziționate pe banii primiți de la instituțiile financiare internaționale. În acest sens, Sergiu Bucătaru a declarat în Parlament că ultima licitație s-a încheiat pe 30 septembrie 2018, dar nu a spus cine a câștigat-o.

„Raportul de evaluare a ofertelor pentru achiziționarea locomotivelor a fost expediat Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), care va examina ofertele financiare și condițiile tehnice. Ulterior, va fi desemnat câștigătorul”, a spus Bucătaru. Potrivit afirmațiilor sale, numărul de locomotive și termenul de livrare vor fi comunicate după ce BERD va desemna câștigătorul licitației. Totuși, primele două locomotive ar urma să ajungă în dotarea CFM tocmai peste șase luni de la semnarea contractului.

Menționăm că angajații din depourile CFM au ieșit în câteva rânduri la proteste, după ce au ajuns într-o situație deplorabilă, nefiind în stare să-și întrețină familiile și având restanțe de luni de zile la plata salariilor. În plus, restructurarea domeniului i-a afectat pe feroviari, deoarece unele stații de cale ferată au fost închise din cauza cheltuielilor mari pentru întreținere. Este adevărat că nimeni nu a fost aruncat în stradă, dar oamenii au fost puși în situații complicate de a face naveta de zeci de kilometri pentru a ajunge la serviciu.

Toate astea s-au adunat încet și ghemul de probleme, aidoma unui bulgăre de zăpadă în rostogolire, mai devreme sau mai târziu, avea să răbufnească. Oricum, problemele, dacă nu le soluționezi, până la urmă explodează.




Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus