Social

Protodiaconul Andrei Kuraev: „Mitropolia Moldovei trebuie să „divorţeze” de „Sf. Matrona”

Astfel a comentat protodiaconul Andrei Kuraev incidentul de ieri, care a avut loc în timp ce preotul Anatolie Cibric, preşedintele Asociaţiei „Sf. Matrona”, se afla în faţa judecăţii bisericeşti. El a fost chemat aici în urma solicitării rectorului Academiei Teologice, unde, în octombrie, Kuraev a fost hărţuit de un grup numeros de membri ai asociaţiei. Clericul rus nu a putut ieşi din clădirea Mitropoliei timp de două ore, deoarece susţinătorii lui Cibric blocaseră intrările în clădire. Kuraev a reuşit să iasă numai după intervenţia poliţiei.

Amintim că, la 12 octombrie, mai mulţi membri ai Asociaţiei „Sf. Matrona” s-au năpustit asupra lui Kuraev în timpul unui seminar pentru studenţi, condus de către acesta. Oamenii lui Cirbic îi cereau socoteală de ce i-a numit „sectanţi”. De vreun an, protodiaconnul Andrei Kuraev vizitează R. Moldova în fiecare lună, cu diferite ocazii.

Citiţi în unul din numerele viitoare ale TIMPULUI un amplu interviu, acordat în exclusivitate publicaţiei noastre, în care sunt abordate diverse chestiuni actuale care vizează direct sau indirect situaţia din Moldova şi din Biserica noastră.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *