Timpul.md

Actualitate 13 Decembrie 2018 | 00:54

Putin și trecutul murdar de la KGB. Confirmare la cel mai înalt nivel

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, primește o nouă lovitură. Legitimația Stasi, de pe vremea când acesta era agent KGB, a fost descoperită.

Preşedintele rus Vladimir Putin a avut o legitimaţie pentru poliţia secretă din Germania de Est, Stasi, înainte de căderea Zidului Berlinului în 1989, a declarat marţi un angajat al unor arhive germane.

Legitimaţia, valabilă între 1985 şi 1989, i-ar fi permis lui Putin să treacă cu uşurinţă prin punctele de securitate ale poliţiei secrete Stasi din RDG, a spus cercetătorul Konrad Felber, care conduce o arhivă Stasi din oraşul Dresda din estul Germaniei.

Actualul președinte al Rusiei era agent sovietic al KGB în Germania de Est în anii '80, iar apoi a fost şeful instituţiei succesoare a KGB, FSB, la sfârşitul anilor '90, înainte de a deveni premier şi apoi preşedinte al Rusiei.

Legitimaţia, care a trecut neobservată în arhivă timp de mulţi ani, "nu înseamnă automat că Putin a lucrat pentru Stasi", a spus Felber.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că este posibil ca Putin să fi avut o legitimaţie Stasi.

„KGB şi Stasi erau servicii partenere, prin urmare nu putem exclude un astfel de schimb de scrisori de acreditare", a spus Peskov, conform Agerpres.


Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus