Timpul.md

Actualitate 25 Noiembrie 2020 | 09:00

Putin nu se lasă vaccinat cu propriul mult lăudat vaccin, Sputnik V. Igor Dodon se oferea „voluntar”

 

Preşedintelui rus Vladimir Putin nu i-a fost administrat încă vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de centrul Gamaleia din Moscova pentru că preparatul se află încă în proces de testare, a explicat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de dpa.

Şeful statului nu poate participa la vaccinare ca voluntar”, a spus Peskov într-o declaraţie citată de TASS.

Preşedintele nu poate folosi un vaccin necertificat”, a spus Peskov, adăugând că perioada de testare se va încheia în curând, iar Putin ar putea decide apoi dacă va utiliza vaccinul.

Dodon - „cobai” rusesc?

„Am discutat un șir de chestiuni cu privire la dezvoltarea parteneriatului strategic dintre cele două state, fiind unanimi în opinia privind necesitatea consolidării lor în continuare, întru binele popoarelor noastre. În mod separat, am abordat subiectul ce ține de primirea vaccinului rusesc împotriva coronavirusului și, în acest context, am reiterat disponibilitatea de a-l testa personal”, scria în luna august Dodon pe faceobok.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus