Lumea s-a schimbat mult în ultimul veac. Bătrâna Terra nu mai este cum a fost, după atâtea cataclisme naturale și sociale – războaie, poluare, cutremure, inundații, încălzire globală, globalizare, migrație…
Lumea va trebui să supraviețuiască și în aceste condiții vitrege. Marea luptă pentru existență abia începe. Însă deja ea înregistrează zeci și sute de mii de victime nevinovate.
Migrația din ultimii ani este un fenomen care alarmează nu doar politicienii, dar și întreaga societate și, în primul rând, marile conștiințe ale contemporaneității. Dramaturgul român Matei Vișniec, stabilit de mai mulți ani la Paris, este, cu siguranță, una dintre aceste mari conștiințe.
Piesa „Migraaaanţi sau Prea suntem mulţi pe nenorocita asta de barcă” face parte din volumul de teatru „Trilogia balcanică”, publicat în limba română în 2016, la editura Humanitas. Tradusă deja în engleză, italiană şi spaniolă, piesa a avut premiera în Franţa, Avignion, în 17 noiembrie, la Théâtre du Chêne Noir, şi în Italia, la Torino, în ianuarie 2017.
Astfel, noul spectacol al Teatrului Național Satiricus I.L. Caragiale, în regia lui Sandu Grecu, artist al poporului, este o premieră absolută în arealul românesc.
În linii mari, noua lucrare scenică prezintă o cartografiere a situaţiei dramatice în care s-au pomenit populaţiile dislocate de războiul din Siria, dar și odiseea migranţilor economici care caută o viaţă mai bună în Europa. Regizorul Sandu Grecu nu e la prima montare a unei piese semnate Matei Vișniec, spectacolul său „Angajare de clovn” fiind apreciat de reputatul dramaturg drept una dintre cele mai bune montări ale piesei sale.
Spectacolul vorbește, în consens cu ideile formulate de marele dramaturg, despre ceea ce ni se întâmplă, despre această „invazie” a Europei. Într-o lume globalizată, noi toți suntem migranți, nu imigranți. Or, un migrant este la el acasă pretutindeni, pe toată planeta. Într-o lume globalizată toți migrăm, toți suntem migranți, ne deplasăm, avem dreptul să mergem unde vrem și când vrem… În consecință, migrantul nu mai cade sub incidența obligației de a respecta ceva, pentru că el se consideră cetățean al lumii. Principiul său este unul cunoscut încă din antichitate: Ubi bene, ibi patria (Unde e bine, acolo e patria).
Cine sunt, în definitiv, acești migranți? Ce forță îi pune în mișcare, cu ce resurse manipulatoare, umane și de propagandă operează aceasta? Ce tip de anticorpi își creează Europa în trupul ostenit, secătuit, sclav al rutinei, al propriilor legi și a propriei democrații admirate secole întregi? Acestea sunt doar o parte din întrebările la care autorii spectacolului și-au propus afle un răspuns cât de cât mulțumitor.
În prefața volumului ce cuprinde Trilogia balcanică și Migraaaanți sau Prea suntem mulți în aceeași barcă, Matei Vișniec subliniază cu privire la forța teatrului, la această redutabilă formă de cunoaștere și înțelegere a realității: ,,Poate oare teatrul să contribuie la înțelegerea unor astfel de evenimente care pregătesc profilul economic, etnic și cultural al secolului următor? Personal sunt convins că literatura ne poate oferi răspunsuri mult mai nuanțate decât toate celelalte discipline ale spiritului, când vine vorba despre enigma numită om”.
Deci scriitorul își invită cititorul și, respectiv, regizorul își invită publicul teatral să pătrundă în miezul celor mai acute momente ale contemporaneității. Sala întreagă, cu spectatorii implicați prin roluri spontan asumate, contopește realitatea și ficțiunea. Mai bine spus, topește realitatea în ficțiune, într-un vivace antrenament al ochiului, al auzului, pregătite astfel să primească imaginile fluxului migrator și desfășurarea unor evenimente greu de înțeles altfel de către publicul contemporan.
Problematica și semnificațiile piesei rămân deschise, presărate cu răspunsuri spumoase, într-o efervescentă diversitate din care nimeni nu știe acum, cu precizie, ce va ieși, după cum afirmă în final un personaj, asociind fenomenul migraționist cu o revoluție: ,,Revoluția constă în faptul că, brusc, barmanul pus să servească planeta s-a săturat să mai toarne în unele pahare whisky adevărat și în altele poșircă. Și uite că s-a enervat și a decis să facă un fel de cocktail gigantic. Iar acum tocmai amestecă shaker-ul.”
Abordând un text dramaturgic atât de actual, incitant, valoros sub toate aspectele, regizorul Sandu Grecu și echipa sa de actori au muncit cu multă pasiune și dăruire asupra acestui spectacol.
Această piesă mi s-a părut oarecum diferită de celelalte texte dramatice ale lui Matei Vișniec, se confesează maestrul Grecu. E scrisă în stilul său cunoscut, având însă un caracter fragmentar, ca într-un joc de puzzle; totuși, atunci când fiecare piesă a acestui joc, fiecare detaliu, fiecare replică își află locul bine stabilit, ești încântat de impresia de ansamblu și ești emoționat până la lacrimi de tragismul fiecărei situații, iar impresia și trăirile din final sunt covârșitoare. Dramaturgul nu oferă soluții la problemele abordate, nu le oferim nici noi, evident, însă, cu siguranță, publicul va ieși de la spectacol mai informat, mai lucid, mai îngăduitor față de oamenii care suferă azi fără nicio vină.
Fiecare nou spectacol este o provocare pentru un regizor, însă, putem afirma, ultima premieră a fost pentru Sandu Grecu și echipa sa o super provocare. Stilistica insolită a piesei a necesitat o abordare pe potrivă. Regizorul și actorii și-au propus să facă un altfel de teatru. Și astfel, Sala Mare de la Satiricus devine o luntre în care publicul se află pe scenă, iar actorii în sală. În fine, cele două grupuri de oameni se contopesc, nu mai înțelegi unde sunt actorii și unde spectatorii; aceștia fac schimburi de replici, de locuri, de roluri… Sunt momente fascinante pentru toată lumea din sală.
Satiricus și-a propus să facă un altfel de teatru și a reușit cu brio. Urmează câteva reprezentații cu această piesă, cu alte piese din repertoriu, precum și o suită de turnee la Cluj-Napoca, Suceava, Botoșani, Piatra Neamț, București și Parma, Italia.
Ion Diviza
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
