Timpul.md

Economie 3 Octombrie 2017 | 07:37

R. Moldova are cea mai puțin liberă economie din Europa de Est

Republica Moldova a coborât trei poziții, pe locul 102, într-un clasament privind libertatea economică inclus în raportul Economic Freedom of the World: 2017 Annual Report realizat de institutul canadian Fraser, scrie mold-street.com

Clasamentul institutului canadian analizează 159 de economii, în funcție de dimensiunea aparatului bugetar, cadrul legislativ și drepturile asupra proprietății, accesul la finanțare, libertatea comerțului internațional și gradul de reglementare al piețelor bancară, muncii și de afaceri.

Datele analizate de Fraser Institute se referă la anul 2015, iar Republica Moldova a coborât trei poziții în clasament, după ce anterior a urcat patru poziții. În consecință Moldova este cea mai prost plasată țară din Europa Centrală și de Est și una dintre statele ex-comuniste cu cea mai proastă evoluție în perioada 2000-2015.

Georgia - locul 8, România - locul 20, iar Moldova - locul 102

Astfel dintre statele fost comuniste, cea mai liberă economie este a Georgiei (locul 8), urmată de Estonia (10), Lituania (13), Letonia (17) și România (20).

În rândul primelor 50 în funcție de libertatea economică se mai găsesc Armenia (locul 29), Albania (32), Republica Cehă (42), Mongolia (45) și Bulgaria (48).

Cele mai slab plasate state ex-comuniste sunt Bosnia și Herțegovina (99), Rusia (100), Moldova (102), Azerbaijan (114) și Ucraina (149).

Moldova a obținut un scor general de 6,56 puncte, ușor sub punctajul primit de Rusia (6,80 puncte) și Lesoto (6,58 puncte).

Cele mai bune scoruri au fost obținute de Hong Kong (8,97 puncte), Singapore (8,81), Noua Zeelandă (8,48), Elveția (8,44) și Irlanda (8,19), în timp ce statele cel mai puțin libere din punct de vedere economic sunt Venezuela (2,29 puncte), Republica Centrafricană (4,62), Congo (4,81), Algeria (4,84) și Argentina (4,88).

Cele mai mari deficiențe: reglementarea pieței muncii, afacerilor și securitatea proprietății

Potrivit raportului, Moldova stă cel mai bine la capitolele privind reglementarea pieței bancare (locul 40) libertatea comerțului internațional (locul 68 în ierarhia mondială), în timp ce cele mai mari deficiențe sunt observate în ceea ce privește reglementările ce vizează piața muncii (locul 126), structura juridică și securitatea drepturilor de proprietate (locul 114) și reglementarea afacerilor (locul 110).

Clasamentul măsoară gradul de libertate economică în cinci mari domenii - mărimea guvernului: cheltuieli, impozite și întreprinderi; structura juridică și securitatea drepturilor de proprietate; accesul la bani sănătoși; libertatea de a tranzacționa pe plan internațional; și reglementarea creditului, a forței de muncă și a afacerilor.

Ediția din 2017 a raportului "Libertatea economică" se bazează pe date pentru 159 de țări pentru anul 2015, cel mai recent an de statistici comparabile disponibile, anunță Fraser Institute.

mold-street.com

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus