Actualitate

Radiografia cazului Viorel Morari

 Vasile Foltea, avocatul lui Viorel Morari, a declarat pentru portalul Anticoruptie.md că ordonanța de punere sub învinuire este ambiguă și neîntemeiată și se bazează pe declarațiile unui fost procuror anticorupție. „Singura probă invocată este declarația unui fost subaltern al lui Morari. Acuzatorii susțin că ar exista și documente care să confirme vinovăția clientului meu. Noi am insistat să ni le prezinte, dar ni s-a refuzat. Fapta imputată ar fi avut loc cu trei ani în urmă. Clientul meu ar colabora cu ancheta, dar nu înțelege ce anume trebuie să facă. El pledează în continuare nevinovat”, a precizat apărătorul.

Vasile Foltea a mai comunicat că a fost depusă o cerere de recuzare a procurorului pe caz, Vladislav Căruceru, care a rămas fără răspuns. „Căruceru a fost până nu demult cercetat într-un dosar penal de către Procuratura Anticorupție și sunt dubii că acesta ar avea o poziție nepărtinitoare. Dar mai sunt și alte motive întemeiate pentru înlăturarea lui Căruceru de la dosar”, a spus avocatul.

Procurorul pe caz recunoaște că a fost vizat într-un dosar gestionat de Procuratura Anticorupție

Vladislav Căruceru, procurorul care gestionează dosarul intentat fostului șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, pentru abuz în serviciu și fals în acte publice, recunoaște că a fost vizat într-o cauză penală gestionată de către instituția pe care a condus-o până nu demult învinuitul. Totodată, omul legii susține că învinuirile i-au fost retrase de către procurorul general, Alexandr Stoianoglo, după ce acesta a constatat că nu ar exista probe.

Omul legii a precizat că dosarul a fost retras și se află acum din nou la Procuratura Anticorupție. Căruceru a spus că ar exista și o ordonanță în acest dosar, dar nu știe dacă se referă la încetarea urmăririi penale, pentru că dosarul nu se află în gestiunea sa.

În același timp, Căruceru a declarat că nu există nicio poză și nici alte probe în dosarul respectiv, care ar confirma implicarea sa în infracțiunea imputată. „S-a constatat definitiv printr-un act de verificare care nu poate fi contestat. Este ordonanța procurorului general că nu există nicio probă. Eu consider aceste informații false, denigrează grav onoarea și autoritatea mea profesională. Scopul lor îmi este clar, în special în momentul când au apărut aceste informații. Dezmint aceste informații, spun că sunt false și au servit pentru înaintarea cererii de recuzare. Ca urmare a examinării, procurorul general a decis că respinge cererile de recuzare pentru că în dosarul în care am fost vizat nu există nicio probă care ar confirma cele apărute în presă”, a declarat procurorul.

Amintim că numele lui Vladislav Căruceru apare într-o anchetă a Centrului de Investigații Jurnalistice despre lista acuzatorilor care au efectuat controlul la Procuratura Anticorupție (PA). În anchetă se arată, cu referință la surse din PA, că toamna trecută a fost intentat pe numele lui Căruceru un dosar penal, acesta fiind bănuit că ar fi avertizat persoanele implicate în schemele de spălare de bani de la întreprinderea Metalferos despre percheziția ce urma să se desfășoare a doua zi la ei. Procurorii susțin că în dosar au fost anexate poze și înregistrări video cu Căruceru în timp ce i-ar fi avertizat pe viitorii învinuiți în dosarul Metalferos.

„Am fost reținut la comanda politică a lui Igor Dodon” – declra Viorel Morari 

Anterior Viorel Morari a declarat anterior presei că nu este vinovat și că acest dosar este unul fabricat la comandă, astfel președintele Dodon ar vrea să se răzbune pe Morari pentru că a redeschis dosarul privind finanțarea ilegală a PSRM.



„Comanda este de la președinte, o să vă explic pe parcurs cum. La moment, mai este implicată și conducerea Procuraturii Generale, inclusiv unii adjuncți ai procuraturii, printre care și Popov”
, a declarat Morari.

Viorel Morari este deținut într-o celulă „Plină cu păduchi, purici, microfoane și camere video”

Potrivit activistul Platformei DA, Gheorghe Petic, a oferit detalii despre condițiile din celula în care a fost plasat pentru 20 de zile șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari.

Șeful PA a fost plasat luni în Penitenciarul nr.13 și anume în celula 128, blocul 3. În această celulă a stat și Petic, acesta fiind vecin cu Vlad Filat.
Conform lui Petic, în celula 128 lumina aproape nu este, iar tot blocul se zdruncină când este deschisă ușa. De asemenea, Petic spune că „fereastra e veche, veceul și canalizarea sunt o istorie aparte și este un miros urât de nu poți nici mânca, nici dormi”.

„Celula e plină cu păduchi, purici, microfoane și camere video. Dar cele mai oribile lucruri s-au petrecut în subsolul acestui bloc, unde procurorul Morari nu va ști cum e. A fost strașnic și pentru mine. Probabil că în calitate de fost funcționar public va sta închis în singurătate ăi asta-i va mânca zilele cel mai mult. În aceste 20 de zile (dacă desigur le va sta închis) Dodon va încerca să scoată tot din el, absolut tot. Procurorii știu cum să o facă, metodele sunt cunoscute. Un lucru e regretabil și anume că procurorii și judecătorii sunt trecuți pe acolo așa, de plimbare, pentru excursie și reglări de conturi”, susține Gheorghe Petic.

Amintim că Viorel Morari a fost reținut vineri după amiază, fiind bănuit de abuz în serviciu și fals în acte publice. Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, lui Morari I se incriminează că, în martie 2017, ar fi primit de la Vladimir Plahotniuc o plângere pe care „a înregistrat-o contrar cerinţelor legale, pornind un proces penal şi ulterior urmărirea penală şi falsificând în cauza penală mai multe acte procesuale. Toate aceste acţiuni au fost făcute din interese personale, precum şi în interesul petentului şi a mai multor persoane din anturajul lui, pentru a-i proteja de implicare în calitate de bănuiţi în cauza penală privind frauda bancară, furtul miliardului şi a obstrucţiona cercetarea rapidă, completă şi obiectivă a acestei cauze penale”.

Surse din cadrul Procuraturii Anticorupție ne-au comunicat că un fost subaltern de al lui Morari l-ar fi denunțat că a primit de la acesta indicații să intenteze un dosar penal pe numele lui Veaceslav Platon cu o dată anterioară.

Solicitat de reporteri, Morari s-a declarat nevinovat, acuzând o „comandă politică” de la „președinte”. Întrebat care este interesul lui Dodon de a-l trimite după gratii, Morari a spus că „va explica pe parcurs”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *