Ultima oră

Rapoartele financiare ale partidelor – la CCCEC

 „CEC nu are nici competenţe legale, nici capacităţi administrative pentru a efectua verificări. Se impune o investigaţie amplă şi complexă, urmând să se verifice dacă persoanele ce figurează ca donatori au astfel de venituri, dacă au fost dobândite legal, dacă nu este vorba de spălare de bani, dacă actele nu sunt false etc.”, a menţionat Iurie Ciocan. El a precizat că şi în campaniile anterioare au fost astfel de sesizări şi că rapoartele financiare ale partidelor au fost, la toate scrutinele, expediate pentru verificare la Inspectoratul Fiscal şi CCCEC. „Niciodată nu am primit vreun răspuns care ar fi vorbit de ilegalităţi în rapoartele financiare”, susţine secretarul CEC. 

Când l-am sunat aseară târziu pe tatăl lui Anton Leviţchi, am primit următorul răspuns: „Cred că trebuie să punem punct aici. Ca să nu fie prea rău” şi ne-a închis. Omul ne-a părut nu atât supărat, cât speriat. 

Colegii de la Jurnal TV au depistat încă un tânăr – Vitalie Gusev, de 27 de ani, din or. Anenii Noi, care ar fi donat 250 mii de lei pentru PCRM, dar care nici măcar nu este în ţară, fiind la muncă la Moscova, după cum a declarat mama sa, prin telefon. Femeia a exclus categoric că feciorul său ar fi putut dona o astfel de sumă în fondul electoral al PCRM, precizând că familia lor se descurcă greu cu banii. 

Comuniştii insistă însă că rapoartele lor financiare sunt în regulă şi ameninţă presa cu judecata. Potrivit juristului PCRM, Sergiu Sârbu, citat de Jurnal, ziariştii nu ar fi avut dreptul să verifice informaţiile respective. „Aceste informaţii pot fi verificate doar de organul fiscal, Curtea de Conturi și CEC. Îmi pare rău că faceţi astfel de presiuni asupra acestor persoane. Actul donaţiei este absolut legal, totul este semnat”, susţine Sârbu. „Nu mă voi mira dacă vă veţi trezi cu procese de judecată pe acest caz!”, a adăugat juristul comuniştilor.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *