Timpul.md

Ultima oră 14 Mai 2020 | 00:04

Raport FAO: Se așteaptă un volum aproape record de producție de grâu și aprovizionare cu produse alimentare

 

Potrivit indicatorilor preliminari, în 2020 în Europa și Asia Centrală, precum și în întreaga lume, se așteaptă un volum aproape record de producție de grâu și aprovizionare cu produse alimentare. Există suficiente stocuri de produse alimentare de bază, dar ca urmare a măsurilor de atenuare a impactului pandemiei COVID-19, au apărut perturbații logistice care au împiedicat distribuția alimentelor și producția agricolă în unele țări.

Aceste concluzii sunt reflectate în noul buletin informativ al FAO „Situația pe piața alimentelor din Europa și Asia Centrală și politica de răspuns la pandemia COVID-19”, care se concentrează asupra situației din Europa și Asia Centrală.

Buletinul oferă o imagine de ansamblu asupra politicilor de export ale marilor exportatori de alimente din regiune în timpul pandemiei COVID-19 printre care Kazahstanul, Federația Rusă, Ucraina și Comisia Economică Eurasiatică.

Potrivit raportului, piețele alimentare din regiune sunt bine dotate cu produse alimentare de bază și au condiții favorabile pentru producerea unor culturi majore precum grâul. În același timp, publicația notează consecințele negative ale crizei de sănătate cauzată de COVID-19 asupra transportului, depozitării, vânzării, finanțării și disponibilităților de resurse în sectorul alimentar și agricol.

„Am colectat informații din diverse țări, cel mai des chestionând direct reprezentanți din sector și fermieri. În general, cel mai afectat este lanțul valoric în sectorul pescuitului, urmat de lanțul valoric al produselor lactate, animaliere, cereale și legume. Raportul încurajează guvernele să ia măsuri de corectare, limitând consecințele pe termen lung și oferă recomandări specifice pentru acest lucru”, a declarat autorul raportului Cheng Fang, economist pentru Europa și Asia Centrală în cadrul FAO.

Fermierii care își comercializează produsele în piețele stradale, furnizorii de materiale agricole și operatorii de transport au fost cei mai afectați. Producătorii de alimente s-au confruntat, de asemenea, cu o lipsă de spațiu de depozitare pentru produsele alimentare, iar perioada de păstrare a alimentelor a generat îngrijorări.

În plus, la ambele capete ale lanțului de aprovizionare, vânzările au scăzut, consumatorii achiziționând mai puține produse alimentare, iar furnizorii de bunuri necesare în agricultură s-au confruntat cu prețuri crescute la import. Acest lucru ar putea avea consecințe pentru fermierii prinși la mijloc de situație.

Prin urmare, FAO recomandă guvernelor să dezvolte urgent mecanisme pentru a soluționa problemele financiare cu care se vor confruntă fermierii în sezonul de plantare în curs.

Pentru consumatori, prețurile la multe produse agricole au rămas, în general, stabile în țările din regiune, cum ar fi Kârgâzstanul și Federația Rusă. Cu toate acestea, prețurile au crescut în unele țări. În Tadjikistan, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, prețurile au crescut cu peste 135 la sută pentru ceapa proaspătă, aproape sută la sută pentru cartofi. Prețurile pentru cereale, carne și produse lactate au crescut cu aproximativ 20 la sută.

La nivel internațional, prețurile pentru grâu – cea mai importantă marfă din regiune – au fost în mare parte stabile în 2020. Cu toate acestea, activitățile comerciale și îngrijorările cu privire la pandemia COVID-19 din aprilie au dus la o creștere a prețurilor la grâu în țările exportatoare: Kazahstan, Federația Rusă și Ucraina.

„Am văzut că mulți fermieri mici au început să devină îngrijorați de riscuri atunci când planifică activitatea pentru sezonul viitor; jumătate dintre fermierii chestionați au menționat, de asemenea, probleme legate de disponibilitatea hranei pentru animale, îngrășămintelor și a pesticidelor”, a adăugat Fang.

În legătură cu cele de mai sus, pe baza rezultatelor chestionării, se recomandă implementarea unor politici urgente:

îmbunătățirea sănătății și mobilității fermierilor, operatorilor de transport alimentar și lucrătorilor din industria alimentară;
asigurarea furnizării de resurse agricole pentru următorul sezon de creștere a culturilor și a animalelor, oferind importatorilor acces la „coridoarele verzi”; evaluarea capacităților de depozitare frigorifică;
minimizarea risipei alimentare prin intermediul programelor de protecție socială. În plus, este necesară menținerea stabilității financiare a antreprenorilor cu ajutorul unor noi scheme de garantare a creditelor (pentru acoperirea cheltuielilor de exploatare) și a subvențiilor agricole.
Guvernele urmăresc să asigure suficiente stocuri pentru consumatorii casnici și să evite creșterile de preț ale alimentelor de bază, ca răspuns la șocurile pieței și la incertitudinea cauzată de pandemia COVID-19.

Prin urmare, principalii exportatori din regiune – Kazahstan, Federația Rusă și Ucraina – au introdus și ajustat politicile de export privind grâul și produsele alimentare majore, în timp ce multe țări importatoare net de produse agroalimentare au implementat politici noi.

https://agrobiznes.md/ 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus