Timpul.md

Actualitate 21 Septembrie 2019 | 10:16

Reacția Occidentului la creșterea Chinei și protestele din Hong Kong, decisiva pentru economia lumii

 Modul Chinei de a riposta la protestele anti-chinezești din Hong Kong duce Occidentul, după cum vom vedea, în pragul a două întrebări fundamentale pentru economia lumii. Pentru că discutăm despre modul cum SUA și alte state vor trata de acum înainte, inclusiv economic, China.

Trebuie afirmat din capul locului că protestele de la Hong Kong întăresc un sentiment din ce în ce mai mare în Statele Unite și în alte părți ale lumii că statul chinez se transformă într-o amenințare pentru sistemul internațional.

Evident, tot ceea ce se întâmplă azi în Hong Kong a început cu represiunea Beijingului asupra demonstrațiilor ce protestau împotriva unui proiect de lege care ar fi permis autorităților să aresteze și să extrădeze în China pe oricine.

Cele mai mari proteste au atras, în funcție de cine a ținut scorul, de la câteva sute de mii, până la 2 milioane de oameni, iar poliția chineză a folosit gaze lacrimogene și gloanțe de cauciuc împotriva protestatarilor. Manifestanții au forțat guvernul să suspende mai întâi și apoi să retragă proiectul de lege și nimeni nu a fost ucis în confruntări, dar multe persoane au fost bătute, iar nouă și-au luat viața din motive legate de proteste.

China lasă însă în acest context să se înțeleagă că, în comparație cu istoria zbuciumată a Imperiului Britanic în Asia, afirmarea puterii Beijingului de azi este benignă. Dar lumea este mai puțin dură decât era acum câteva secole, iar acțiunile Chinei pot fi văzute azi ca fiind foarte agresive față de standardele contemporane. Guvernele sunt azi mult mai precaute cu privire la utilizarea forței decât au fost chiar acum o sută de ani.

Când Grecia, de exemplu, nu și-a putut achita datoriile în 2009, nimeni nu a avut în vedere trimiterea unor crucișătoare către Pireu – spre deosebire de situația din 1850, când asta a fost exact ceea ce a făcut Marea Britanie cu China. În mod similar, când Scoția a obținut o jumătate de milion de voturi pentru, după ce a decis să părăsească Regatul Unit în 2014, englezii nu au amenințat să o invadeze; și când Regatul Unit a decis să se detașeze de Uniunea Europeană în 2016, Bruxelles-ul nu a mobilizat nicio forță. Comunitatea internațională, de altfel, nu a dat avizul ca vreo frontieră să fie schimbată cu forța încă din 1948, când majoritatea țărilor au fost de acord cu noile granițe pe care Israel le-a revendicat după înfrângerea vecinilor săi arabi.

Învierea Chinei ca o mare putere are deci loc în întregime în această ordine internațională, dominată în general de liniște, iar liderii chinezi au jucat în mare parte jocul cu o abilitate desăvârșită. Negocierile din 1984 cu Marea Britanie, cu privire la întoarcerea Hong Kongului, au fost un exemplu timpuriu în acest sens. Beijingul s-a angajat într-un principiu „o singură țară, două sisteme”, conform căruia nu ar face nicio încercare de a impune legile și normele continentale Hong Kong-ului, până la cel puțin 50 de ani de la predarea din 1997. Astfel, chiar dacă unul dintre primele acte de la Beijing după anexarea Hong Kong-ului a fost de fapt să deruleze reformele britanice, reuniunea cu continentul a fost, în general, foarte populară între insularii din Hong Kong.

Punând acțiunile Chinei în contextul istoric al modului în care s-au comportat europenii în secolele 18 și 19, este tentant într-adevăr să respingem ultrajul occidental față de Hong Kong ca fiind ignorant sau ipocrit. Mai mult, realitatea văzută dinspre Beijing, arată clar că Statele Unite leagă China de „lanțuri insulare”, concepute pentru a putea sufoca accesul Chinei la oceanele lumii.

Strategii chinezi de altfel vorbesc în mod regulat despre nevoia de a rupe lanțurile acestea sau de a le depăși. În fine, indiferent dacă este corect sau nu, o mulțime de oficiali chinezi cred că opoziția de la Hong Kong este alimentată de agitatorii occidentali. Mulți spun deci că, în măsura în care China face doar ceea ce puterile în creștere au făcut întotdeauna, ar fi o nebunie să ne așteptăm să își schimbe comportamentul în privința Hong Kong-ului în curând. Mai degrabă, ar avea sens ca Occidentul să se adapteze la creșterea Chinei decât să o confrunte, retrăgându-se treptat din Pacificul de Vest și Asia de Sud-Est pe măsură ce China avansează, și vizând încorporarea Chinei în ordinea globală prin concesii în timp util.

Există însă și un alt mod de a vedea acțiunile Chinei, judecându-le după standardele zilei, mai degrabă decât după cele din trecut. În noua lume aparent pașnică a secolului XXI, unele acțiuni ale Chinei se califică drept agresive, împingând limitele comportamentului normal și chiar defrișând dreptul internațional.

Cele mai mari întrebări geostrategice ale generației noastre sunt deci astfel din ce în ce mai clare. SUA și UE ar trebui să se adapteze Chinei, punând înainte intersul economic? Sau ar trebui să se confrunte cu China, punând înainte interesul dreptului internațional? Evident, încă nu știm să răspundem. Cu alte cuvinte, trăim în incertitudine. Iar incertitudinea nu face bine nici economiei, nici dreptului internațional.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus