Comentariu

Reflecţii post-referendum la Drochia

La Drochia, autorităţile raionale au organizat solemnităţile dedicate Zilei Independenţei conform unui scenariu alcătuit cu mult har artistic şi cu o deosebită doză emoţională. Dar n-au putut fi văzuţi printre cei prezenţi în cadrul manifestaţiilor din piaţa centrală a oraşului, unde s-au desfăşurat evenimentele, nici elevi, nici liceeni şi nici chiar profesori, în pofida faptului că majoritatea absolută a profesorilor din instituţiile noastre de învăţământ preuniversitar, către această dată, se aflau deja în exerciţiul funcţiunii. E un fenomen dureros, dacă ţinem cont de faptul că se vorbeşte mult despre educaţia patriotică a generaţiei în creştere. Astfel de manifestări au pondere incontestabil mai mare decât acele ore educative pline de formalism şi spirit pedagogic în stil „maldavenesc”, care, din păcate, mai persistă în instituţiile noastre de învăţămînt.

Cu ocazia acelor frumoase sărbători, nici ziarul local, pretins independent, care face parte din API, n-a stat într-o parte, dedicând un fel de număr întreg tuturor evenimentelor din ultimele zile ale lui august şi început de septembrie, împreună luate. A apărut un fel de calambur urmat cam într-o astfel de consecutivitate: prima pagină – o fotografie a monumentului poetului M. Eminescu şi genericul „Limba noastră cea romană”, iar mai jos urmează, cu litere de-o şchioapă „В добрый путь, рeбята!”, un articol în limba rusă. Pe ultima pagină, tocmai în colţul de jos al acestei publicaţii, descendentă şi succesoare de drept a ziarului „Munca comunistă”, publicaţie a fostului raikom comunist, a fost publicată chemarea la referendum a lui V. Filat. Astfel, semnificaţia şi conţinutul emotiv al unor sărbători sau evenimente naţionale pot fi reduse la zero, ba chiar devalorizate.

Nici primarul oraşului, dnul Gr. Melnic nu a fost mai breaz la acest capitol. Bustul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, din piaţa centrală a oraşului, a fost înconjurat de corturile firmei „Vitanta” care, în ziua Hramului oraşului, a comercializat din abundenţă bere „Chişinău”. Se crea impresia că domnitorul este înconjurat de iurtele tătarilor şi turcilor, iar mirosul înţepător provocat de urina, turnată tot din abundenţă pe sub copacii din jur şi la bustul lui Ştefan, părea un semnal de alarmă: păgânii sunt pe aproape.

Referendumul constituţional din 5 septembrie a pus vârf la toate. Urmărind şi analizând dinamica acestui exerciţiu democratic pe parcursul întregii zile de duminică, mi-am amintit de nişte chestii din copilărie care, fără să vreau, s-au asociat cu situaţia în care ne aflăm. Fac parte din generaţia care a mai apucat să vadă la sate care cu boi înjugaţi ce serveau ca forţă de tracţiune. La acea vârstă nu înţelegeam ce o fi însemnând expresia „boi jugăniţi”, ca apoi, fiind mai mărişor, în mod eronat să înţeleg că astfel de boi sunt acele animale care au fost lipsite de organele de reproducere. Expresia „a jugăni” o înţelegeam ca pe un sinonim al verbului „a castra”. Mult mai târziu, mi-am dat sama că expresia „a jugăni” provine de la cuvântul jug, adică, boii jugăniţi erau destinaţi jugului şi tragerii la jug. Jugul era destinul lor pentru toată viaţa, iar organele respective li se înlăturau din tinereţe, ca să tragă mai uşor carul la jug, fără să fie sustraşi de la această destinaţie de fel de fel de instincte faţă de Joiene. Cu multă amărăciune în suflet, mă gândeam: oare nu cumva suntem şi noi un popor jugănit, destinat jugului şi mai mult nimic? A zis Voronin: nu ieşiţi la referendum – nu ieşim, va cere un Klimenko: vorbiţi toţi în limba rusă – o să vorbim. Ce mai trebuie să înţeleagă acest popor că să scoată, odată şi o dată, capul din jug? Oare nu din cauza acestei jugănele Ilenele-Cosânzene ale acestui plai au plecat prin lume şi nici nu vor să audă de casă, de copilaşii lor? Ce-i trebuie acestui popor, ca să nu mai fie unul jugănit?
Suntem în plină toamnă. Trebuie să ne numărăm… păcatele.

Alexandru Bobeică,
Drochia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *