Timpul.md

Actualitate 15 Martie 2019 | 07:37

Regele acuarelei își vinde tablourile pentru a supraviețui

Artistul plastic Ion Sfeclă s-a născut pe 19 noiembrie 1941, în s. Boian, Noua Suliță, regiunea Cernăuți, Ucraina. A absolvit Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”, pe atunci Școala Republicană de Arte Plastice „I. E. Repin”. Apoi și-a continuat studiile la secția grafică a Academiei Naționale de Arte Plastice „T. Zalcaln” din Riga, Letonia. Grație muncii și dăruirii sale, astăzi, este supranumit drept „rege al acuarelei din Moldova”, după ce s-a manifestat prin lucrări monumentale, executate în diverse tehnici, inclusiv la tema eposului eroic, și a obținut premiile României la Saloanele Moldovei în anii 2007 și 2011. În realitate, Ion Sfeclă este modest și mereu visător. Nu a dus niciodată o viață de rege, dimpotrivă, a ținut piept multor greutăți încă din copilărie.

 A venit la redacția noastră într-o dimineață de luni, chiar dacă stabilisem întâlnirea pentru după-amiaza aceleiași zile. Ne-a asigurat că de dimineață are mai multă energie și altfel discuția va fi mai interesantă. Luând apoi loc pe o canapea, a început să-și depene amintirile cu talentul unui povestitor desăvârșit. Ne-a spus că-i place să deseneze de când se ține minte. „Încă din copilărie mi-a plăcut să așez culorile pe hârtie, doar că, prin anii ‘40, după război, era o perioadă de criză și nu aveam pe ce să desenez. Primele mele desene au fost făcute pe câmpul cărților de rugăciuni. Pe atunci desenam câini, cocoși și alte animale”, își amintea pictorul.

Fructele de boz l-au inspirat să devină pictor

Era fascinat de felul în care mama sa colora lâna pentru covoare și a decis că acesta e drumul său în viață. „Mama strângea fructe de boz negre și, pentru a obține nuanța roz, le ținea foarte puțin în apă. După care le scotea și, în locul lor, punea lâna. Dacă însă ținea aceste fructe mai mult timp în apă, putea obține un roșu, un violet, un cafeniu, iar la urmă chiar și un negru. Tot mama îmi spunea mereu, când mă vedea că desenez: „Ionel, tare-mi place cu ce te ocupi”, relata artistul, vizibil emoționat.

O amintire i-a stors câteva lacrimi. Spunea că, în afară de mama, l-a încurajat și Eleonora Bizovi, învățătoarea sa, care este în viață și astăzi. Aceasta punea în fața elevilor diferite obiecte, pe care ei trebuia să le deseneze și de fiecare dată scria în caietul lui Ion că lucrarea sa este cea mai bună. „Problema era că eu nu aveam toate culorile și împrumutam creioane de la alți copii. Și odată dna Eleonora Bizovi mi-a scris: „Ionel, desenul este o ocupație foarte frumoasă, tu te strădui și desenezi bine, însă trebuie să ai culorile tale”, mărturisea Ion Sfeclă, cu lacrimi în ochi.

„Începutul neajunsurilor se trage de la venirea rușilor”

A ținut să ne explice că neajunsurile în familia părinților săi au început o dată cu venirea rușilor în Bucovina. Astfel, în 1944, firma românească din s. Boian, la care lucra tatăl său, a fost evacuată peste Prut. Pentru că acesta era un muncitor bun, directorul firmei i-a propus să se mute cu familia peste Prut. „Inițial, tata a plecat împreună cu alții, dar apoi s-a întors de trei ori după mama și cei trei copii. Însă mama n-a putut să se desprindă atât de ușor de părinți și pământul natal. I-a spus tatei să caute mai întâi un loc unde vom putea trăi. Dar în 1945, când a venit Armata Sovietică, mama i-a scris să nu se mai întoarcă, pentru că risca să fie deportat”, povestea artistul.

Astfel, mama sa a crescut trei copii de una singură și „s-a jertfit pentru ca toți să avem studii superioare”. Cu tatăl său s-a revăzut tocmai la vârsta de 29 de ani, când fusese invitat la Galați. Așa a aflat că, peste un deceniu de la plecarea sa de acasă, văzând că nu poate să se reîntoarcă, tatăl său s-a recăsătorit cu o româncă, de la care mai avea două fete. „În 1970, când m-am întâlnit cu tata, am trecut pentru prima dată granița cu România. În trenul spre Galați am povestit pasagerilor istoria despărțirii noastre. De aceea, când am ajuns la destinație, mulți au coborât și așteptau să vadă cum va fi revederea. Nu-mi plăcea să fac spectacol și, chiar dacă l-am recunoscut pe tata încă de pe peron, nu m-am apropiat, dar m-am dus la el acasă. Am fost primit foarte bine și am păstrat legătura. În 1976, când m-am însurat, tata a fost la nunta mea”. Rostind aceste cuvinte, Ion Sfeclă a zâmbit melancolic.

A adăugat imediat că tatăl său a decedat în 1981, iar până când copiii săi din URSS au reușit să-și facă actele pentru a pleca în România, el fusese deja înmormântat. „Am fost la mormântul lui. Și păstrăm legătura cu surorile noastre de peste Prut, care niciodată nu ne-au considerat frați vitregi”, a precizat pictorul.

La Colegiul de Arte, i s-a spus că „nu ajung ore pentru pensionari”

Ion Sfeclă a absolvit Școala Republicană de Arte Plastice „I. E. Repin” cu nota maximă, lucrarea sa de diplomă, „Ghilitul pânzelor”, fiind tipărită în revista „Cultura”. A hotărât să-și încerce norocul la Academia de Arte Plastice „T. Zalcaln” din Letonia, după ce a făcut parte dintr-o echipă care a câștigat trofeul în cadrul unui festival de la Riga al tuturor școlilor de arte plastice din URSS. „Când am ajuns la academie, mi s-a spus că se predă doar în limba letonă. Fiind cazat în căminul studențesc, am folosit cele zece zile de pregătire pentru admitere, ca să învăț limba de la colegii letoni. Primele cuvinte învățate au fost cele din reclame. Când am ajuns în fața comisiei de admitere, puteam formula deja câteva propoziții”, a menționat surâzând artistul plastic.

După șase ani de studii în Letonia, a revenit acasă și s-a angajat profesor la Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”, unde a activat aproape patru decenii. „Aș mai fi lucrat până acum, dar în 2015 mi-au spus că nu ajung ore pentru pensionari. Acum îmi petrec zilele în atelier, pictez în acuarelă, pun natură moartă, fac grafică”, ne-a spus el cu regret.

Povestea nudului ascuns

Spre deosebire de alți artiști, lui Ion Sfeclă îi sunt dragi toate lucrările sale. Totuși două dintre acestea au o semnificație aparte pentru el. Prima este un nud, care se află în atelierul său, ferit de ochii curioșilor, și care ascunde o impresionantă poveste de viață. „Până în anul 2018, l-am numit „Primăvara”, iar de atunci mă gândesc să-i adaug și titlul „Prima mea dragoste”. Acea femeie este o rusoaică de viță nobilă din Sankt-Petersburg, care m-a influențat foarte mult în artă. Am cunoscut-o în 1971, la Riga, și am trăit o poveste de dragoste, ba chiar am vrut să mă însor cu ea. Eram frapat de frumusețea ei și, în două săptămâni, am pictat acest nud. Dar apoi ea a trăit o dramă, în urma căreia a ales să ne despărțim”, ne-a relatat cu nostalgie interlocutorul nostru. Deși cunosc povestea nudului, soția și fiicele pictorului insistă ca această lucrare să nu fie vândută, pentru că îi „luminează atelierul”.

Un alt tablou care îl reprezintă pe Ion Sfeclă este recunoscut și apreciat de Uniunea Artiștilor Plastici, iar acum se află la Muzeul de Arte din Bacău. Este pictura în ulei „Fereastra moșului”, care îi amintește autorului de copilărie și de casa moșului său, despre care afirmă că este foarte interesantă ca arhitectură.

În R. Moldova, viața de pictor nu este ușoară, artiștii fiind deseori nevoiți să-și vândă lucrările doar pentru a supraviețui, susține Ion Sfeclă. „În ciuda faptului că partidul ne supraveghea, până la destrămarea URSS, atunci nu trăiam în sărăcie deplină. Însă astăzi Ministerul Culturii nu are posibilități pentru a susține pictorii și, din păcate, nu poate să le cumpere lucrările anual. Este adevărat că ei mi-au cumpărat un tablou cu peste 300 de euro, dar asta s-a întâmplat acum câțiva ani. Însă anul acesta am vândut o lucrare în acuarelă doar pentru că nu aveam cu ce plăti atelierul. A fost cumpărată de o familie din Germania, cu 400 de euro. Am plătit atelierul și căldura în apartament, dar pentru haine nu mi-au ajuns bani”, a recunoscut „regele acuarelei din Moldova”.

„Numai Unirea ne poate salva”

Despre politică a refuzat să vorbească, motivând că „nu am dușmani și nici nu vreau să mi-i fac”. Totuși, el nu este de acord cu fărădelegile care se întâmplă astăzi în R. Moldova și se întreabă: „Oare cum să supraviețuim noi, pictorii, când unele partide au acaparat statul, au cumpărat justiția și oamenii?”.

La despărțire, l-am rugat să ne spună ce regrete are și am aflat că acestea sunt două. „Îmi pare rău că armata rusească a acaparat acest teritoriu, m-a despărțit de tata și n-am putut să mă bucur de el. Dar cel mai tare regret că nu s-a înfăptuit încă Unirea R. Moldova cu România, căci numai ea ne poate salva”, a exclamat Ion Sfeclă și ne-a privit țintă, ca și cum ar fi vrut să se convingă că suntem de acord cu el.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus