Actualitate

Relatiile Moldovei cu SUA sub imperativul resetarii

Marti, 19 ianuarie, prim-ministrul Vlad Filat a inceput vizita sa de lucru in SUA. Conform comunicatelor oficiale si agentiilor locale de stiri, evenimentul central al vizitei urmeaza sa fie semnarea cu guvernul american a Acordului de finantare deplina din fondurile Corporatiei „Provocarile Mileniului”.

In baza acestui acord, SUA vor acorda R. Moldova asistenta financiara in valoare de 262 milioane de dolari, care va fi utilizata pentru realizarea unor proiecte infrastructurale si modernizarea agriculturii. Datorita acestui eveniment, vizita dlui Filat la Washington va constitui, cu certitudine, un reper al anului 2010. Intrebarea este daca ea va ramane un reper definitoriu pentru evolutia relatiilor Moldovei cu SUA. Lucrul acesta il vom putea afla doar dupa consumarea importantelor intalniri si discutii pe care premierul Filat si membrii delegatiei sale le vor avea la Washington.

Delegatia noastra spera ca in discutiile cu oficialii americani, in particular cu secretarul de stat, dna Hillary Clinton, va reusi sa-i convinga de imperativul resetarii calitative a relatiilor moldo-americane in directia dezvoltarii unui parteneriat strategic. Obiectivul este pe masura ambitiilor noii guvernari, atingerea lui, insa, va fi mult mai greu de indeplinit. Cauzele sunt atat de ordin extern, cat si intern.

Inainte de toate, autoritatile noastre ar trebui sa tina cont de faptul ca incheierea unor parteneriate strategice cu statele din spatiul CSI nu este in prezent pe agenda prioritatilor administratiei Obama, care este preocupata de resetarea relatiilor americano-ruse. In prezent, Washingtonul curteaza intens Moscova pentru a-si asigura sprijinul ei intr-o serie de probleme globale, precum negocierea unui nou acord privind reducerea arsenalului de rachete nucleare, sanctionarea Iranului pentru intransigenta sa in dosarul nuclear, inchiderea programului nuclear al Coreei de Nord, pacificarea Afganistanului etc. Fiind interesata sa asigure o atmosfera de dialog cu Kremlinul, Casa Alba vorbeste mai putin despre parteneriatele strategice incheiate de SUA cu Ucraina si Georgia la sfarsitul mandatului presedintelui George W. Bush. De altfel, actualmente, atat din cauza noilor prioritati ale administratiei Obama, cat si a realitatilor interne din Ucraina si Georgia, parteneriate strategice cu aceste state se afla practic pe linie moarta.

Totodata, Republica Moldova nu reprezinta o valoare geostrategica pentru SUA. ?ara noastra este saraca in resurse naturale, are o piata mica de desfacere, nu prezinta oportunitati mari de afaceri pentru investitorii americani, este ocolita de marile artere energetice, nu se afla intr-o regiune geografica de interes major pentru strategii americani, este in afara structurilor euroatlantice si, colac peste pupaza, se confrunta cu probleme care pot perturba dialogul americano-rus. Avand in vedere aceste realitati, desigur, nu este usor deloc sa formulezi o oferta atractiva pentru Washington.

In plus, guvernul Filat nu este primul care vorbeste despre necesitatea dezvoltarii unui parteneriat strans cu SUA. Acest termen a fost pe limba tuturor guvernelor de la Chisinau din perioada 1992-2009. Majoritatea lor, cu exceptia guvernului Sturza, apelau la acest termen mai mult din complezenta fata de statutul SUA de supraputere mondiala si mai putin din dorinta de a valorifica cu adevarat asistenta politica, economica si financiara a Washingtonului. Dimpotriva, in perioada respectiva, clasa politica moldoveneasca a fost mereu preocupata sa nu treaca „linia rosie” in relatia cu SUA, pentru a nu provoca supararea Moscovei. In anii ’90, doar guvernul Sturza a indraznit sa treaca peste aceasta „linie rosie”…

Dupa zece ani, Alianta pentru Integrare Europeana (AIE) doreste sa faca acelasi lucru, dar pastrand bunavointa Kremlinului. Astfel, pentru a evita furia Kremlinului, AIE intentioneaza sa initieze parteneriate strategice nu doar cu Washingtonul, Bruxellesul, Kievul si Bucurestiul, dar si cu Moscova. Aceasta tactica este pe deplin explicabila, numai ca ea contine riscul discreditarii insasi a ideii de parteneriat strategic. Altfel spus, miroase a inflatie, iar unde este inflatie valorile sunt relative.

Pe de alta parte, pana in prezent, Moldova nu a avut niciodata o viziune clar definita asupra parteneriatului pe care si-l doreste cu SUA. Din aceasta cauza, in trecut, deplasarile de lucru ale oficialilor nostri in capitala americana se transformau in cersirea de ajutoare umanitare pentru a depasi iernile grele, secetele frecvente sau inundatiile etc. Democratia, drepturile omului, coruptia, traficul ilegal de fiinte umane au fost intotdeauna pe locul doi si acest lucru a fost posibil doar la insistenta autoritatilor americane. In schimb, oficialii moldoveni preferau, in discutiile cu autoritatile americane, sa laude calitatile extraordinare ale poporului nostru, sa besteleasca autoritatile romane care „ne pun bete in roate” si sa slaveasca cernoziomul moldovenesc, care este atat de bun, incat poate fi uns pe paine.

Bineinteles, cernoziomul nostru este bun si moldovenii sunt muncitori, dar pentru a construi un parteneriat strategic durabil cu Washingtonul, aceste detalii sunt mai mult decat secundare. Pentru a iesi din acest cerc vicios, prim-ministrul Vlad Filat va trebui sa formuleze la Washington o viziune credibila asupra viitorului relatiilor Moldovei cu SUA, o viziune care sa motiveze angajamentul constant al guvernului american fata de tara noastra. Raspunsul la intrebarea cum sa realizam acest lucru a fost demult dat de Lituania, Letonia, Estonia, Romania, Polonia, Ungaria, sirul de state poate continua. Le va urma Moldova exemplul, ramane de vazut.

Victor Chirila,
director executiv al Asociatiei pentru Politica Externa

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *