Moldova

Renato Usatîi: „Alegerile parlamentare anticipate vor avea loc în toamna lui 2016. Sunt convins 99%”

„Alegerile parlamentare anticipate vor avea loc la finele lunii septembrie – la începutul lunii noiembrie 2016. Sunt convins de acest lucru la 99%", a declarat liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, în cadrul clubului de presă "Rezonanța socială".

Scrutinul va avea loc în orice caz, deși, cel mai probabil, regimul de guvernare va reuși acum să găsească suficiente voturi ale deputaților pentru a numi un nou premier, consideră Renato Usatîi.

„Atunci când am plecat, pentru ieșirea deputaților din fracțiunea PLDM erau pregătite 4 milioane de dolari în geamantan. Astăzi, este pe cale să plece și mai mult de jumătate din fracțiunea comuniștilor", a mai anunțat politicianul.

Usatîi consideră însă, că, și în aceste circumstanțe, alegerea președintelui Moldovei devine practic imposibilă. „Atunci când spun că alegerile vor avea loc în toamna anului viitor, reies anume din aceste circumstanțe. Sunt prea mari contradicțiile și ele doar se vor amplifica", subliniază liderul Partidului Nostru. 

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *