Ultima oră

Renato Usatîi: PPPN nu va participa la protestul din 24 aprilie

 Într-un mesaj publicat pe o reţea de socializare, liderul PPPN, Renato Usatîi, menţionează că formaţiunea sa va organiza în viitorul apropiat un alt protest, care ar urma să pună capăt „conducerii oligarhice”, transmite IPN.

Renato Usatîi a specificat că PPPN a propus organizatorilor protestului din 24 aprilie să schimbe data când urmează să se desfăşoare acţiunea, precum şi alte momente organizatorice. Potrivit politicianului, cei de la PPPDA ar fi refuzat propunerile şi în opinia sa, aceştia sunt în drept să o facă. Politicianul a menţionat că PPPN are viziunea sa în ceea ce ţine de organizarea unui protest contra unui „regim criminal”. „Noi nu avem dreptul să protestăm pur şi simplu, ci suntem obligaţi să câştigăm”, menţionează Usatîi în mesaj.

Acesta a îndemnat populaţia să pregătească uneltele agricole, precum: furci, greble şi lopeţi, întrucât vor avea nevoie de acestea pentru cea mai mare acţiune de salubrizare din istoria ţării. Renato Usatîi a mai îndemnat cetăţenii să păstreze anvelopele depozitate, din care „va fi construit un monument al luptei cu regimul”.

Anterior, liderul PPPN anunţa că va participa la acţiunea de protest din 24 aprilie şi îndemna oamenii să ia cu ei anvelope şi furci în cazul în care vor veni la manifestaţie.
 
Sursa: IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *