Timpul.md

Actualitate 1 Martie 2019 | 12:55

Reprezentantul rețelei „Merișor”: Magazinele sociale ale lui Ilan Şor au lucrat, lucrează și vor lucra!

Magazinele sociale există, au existat și vor continua să activeze. Astfel a comentat reprezentantul reţelei magazinelor sociale "Merișor", Tatiana Sârbu zvonurile apărute în presă despre încheierea proiectului după alegeri. Declarația a fost făcută în cadrul unui briefing de presă. 

Mai mult, Tatiana Sârbu a anunțat despre noi promoții pentru deținătorii de carduri sociale. Astfel, începând cu data de 1-11 martie, în toate cele peste 130 de magazine sociale din țară vor exista promoții la mai multe produse alimentare și de primă necesitate.

"Declarăm oficial că proiectul „Magazine Sociale” continuă să fie implementat şi să se dezvolte. Niciun punct de vânzare nu și-a încetat activitatea. Proiectul nu are nicio legătură cu evenimentele politice și cu alegerile. Magazinele sociale reprezintă un proiect social, care are drept scop acordarea susţinerii cetățenilor, în primul rând, pensionarilor. Și cerem politicienilor iresponsabili să nu răspândească informații false, afectând imaginea proiectului. Dacă nu puteţi, la fel, la nivel de stat să ajutați nevoiaşii, atunci nu ne încurcaţi să o facem noi”, a declarat Tatiana Sârbu, director de marketing al reţelei de magazine.

Reprezentantul proiectului a adăugat că magazinele, deschise la inițiativa lui Ilan Şor, "au activat, activează şi vor activa în continuare".

Reprezentantul rețelei „Merișor” a relatat și despre dezvoltarea continuă a proiectului. Potrivit Tatianei Sârbu, după deschiderea, în decurs de trei ani și jumătate, a peste 130 de puncte de vânzare, rețeaua este prezentă în toate orașele din țară, precum şi în satele din 22 de raioane. Următorul obiectiv al proiectului este de a fi prezent în toate localitățile rurale. În prezent, aproximativ 300 de mii de persoane sunt deținători ai cardurilor sociale.

De menţionat că Rețeaua de Magazine Sociale a fost deschisă la inițiativa primarului de Orhei, Ilan Şor. Proiectul oferă sprijin direct persoanelor cu venituri modeste, în special pensionarilor, invalizilor și familiilor cu mulţi copii. Produsele alimentare şi bunurile de primă necesitate sunt comercializate în reţeaua de magazine la preţuri care sunt cu 25-30% mai mici decât media pe piaţă.
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus