Ultima oră

Responsabilii ME refuza sa discute cu jurnalistii despre esecul micului Lenin

In toamna, am putea sa ne pomenim cu o criza de manuale in scoli, ceea ce va conduce la degradarea sistemului de invatamant din RM, atentioneaza deputatul si editorul Oleg Bodrug. Acesta va fi rezultatul implementarii noului Regulament cu privire la editarea manualelor, adoptat anul trecut la initiativa lui Victor Stepaniuc, supranumit „micul Lenin”.Responsabili de la Ministerul Educatiei (ME) refuza categoric sa faca publice rezultatele concursului anuntat dupa adoptarea Regulamentului, iar ministrul Larisa Savga admite ca, din lipsa de manuale noi, in septembrie „vor fi utilizate cele care exista deja”. Iar autorii de manuale considera ca Stepaniuc a facut un rusinos pas inapoi, incercand sa promoveze agramatismul in randul elevilor.

Peste o suta de autori si-au manifestat nemultumirea fata de prevederile documentului inca anul trecut, dupa ce a fost anuntat concursul pentru selectarea manualelor potrivit noului Regulament. Mai mult, efectuand o expertiza a documentului, Centrul de Analiza si Prevenire a Coruptiei a prevenit ca acesta contravine Constitutiei si poate crea situatii de coruptie. Stepaniuc nu a atras nicio atentie acestor lucruri si concursul a continuat. Pana in februarie 2009, la data-limita de prezentare a manualelor, au fost insa depuse doar 14 oferte in loc de 70-80, cate erau propuse in mod traditional. Tainuind de opinia publica aceste date, ME a prelungit concursul pentru inca doua luni, timp in care s-a mai ales cu doua oferte… Astfel, concursul nu poate fi desfasurat, iar reprezentantii ministerului se eschiveaza sa discute la acest subiect.

„Stam in suspans – nu avem nicio informatie despre ce se intampla”, ne-a spus Gheorghe Garnet, directorul Fondului extrabugetar pentru manuale. Potrivit lui, persoana responsabila de concurs este Eleonora Graur, sefa de directie la minister. E. Graur ne-a dat de inteles ca nu i se permite sa ofere informatii jurnalistilor: „La momentul de fata, trebuie sa fie cunoscut doar ca acest concurs a fost anuntat”. In rest, ea a refuzat sa raspunda la intrebari, sugerandu-ne s-o contactam pe consiliera ministrului, Agnesa Iftodi. Aceasta, la randul ei, ne-a spus ca nu este documentata si ne-a rugat sa ne adresam Eleonorei Graur…

Incercand sa spargem cercul vicios, am solicitat-o pe ministrul Larisa Savga. Ea ne-a comunicat ca pentru titlurile la care nu s-au depus oferte se va anunta un nou concurs. Ministrul a recunoscut ca noul Regulament creeaza dificultati autorilor si ne-a asigurat ca, daca ofertele depuse vor fi de calitate proasta, vor fi respinse. “Problema cea mare e ca pana acum lucrau la manuale editurile, dar acum toata munca o fac autorii, nepregatiti. Pentru cazul in care nu vom reusi sa elaboram manuale noi, am luat decizia sa prelungim termenul de utilizare al celor care exista deja”, a adaugat Larisa Savga.

Amintim ca „Regulamentul lui Stepaniuc” l-a inlocuit pe cel aprobat de Banca Mondiala, care, potrivit expertilor, reprezinta unul din cele mai de succes proiectele implementate in RM. Noul document impune autorilor realizarea unei munci titanice, acestia urmand sa prezinte pentru concurs manuscrisele gata de tipar – corectate, redactate si machetate. Decizia finala cu privire la evaluarea ofertelor ii apartine unei comisii conduse de „micul Lenin”. „Astfel, Stepaniuc a preluat controlul asupra procesului de elaborare si editare de manuale, creand o structura centralizata in forma piramidala, in care varful decizional este el insusi. Concurenta si calitatea au fost excluse in favoarea acestei constructii centralizate, care va conduce la degradarea intregului sistem educational”, sustine Oleg Bodrug. Am incercat sa vorbim si cu V. Stepaniuc, dar el, ca de obicei, nu a raspuns apelurilor noastre.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *