Externe

Revolte în cea mai stabilă ţară din Asia Centrală

Violenţe au izbucnit vineri în oraşul petrolier Janaozen, din sud-vestul Kazahstanului, care sărbătorea 20 de ani de la declararea independenţei, au anunţat procurorii locali, potrivit Mediafax.

Potrivit informaţiilor oficiale citate de agenţia rusă RIA Novosti, 10 persoane au murit în urma ciocnirilor. Martorii au relatat că în piaţa din centrul oraşului s-au auzit focuri de armă. Iniţial, parchetul local a negat informaţiile legate de focuri de armă, precum şi că s-ar fi înregistrat morţi.

Între timp, presa transmite informaţii contradictorii în legătură cu numărul victimelor. Potrivit postului local de televiziune K+, martori au spus că între 15 şi 20 de persoane şi-au pierdut viaţa.

Imagini de pe YouTube arată persoane îmbrăcate în jachete violet care atacă poliţişti în piaţă şi distrug un podium construit pentru un concert. Potrivit unui ziar local, bărbaţii sunt foşti angajaţi ai companiei energetice KazMunaiGas, demişi pentru că făcuseră grevă.

După Realitatea.net

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *