Adunarea Generală a ONU a adoptat luni o rezoluţie prin care solicită Rusiei să pună capăt „fără întârziere” ocupaţiei „temporare” a Crimeei, peninsula ucraineană anexată de Moscova încă din 2014, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Rezoluţia, care se concentrează asupra militarizării Crimeei, Sevastopolului şi a unor părţi din Marea Neagră şi Marea Azov, a fost adoptată de 63 de ţări, în timp ce 17 au votat împotrivă şi 62 s-au abţinut.
Nu este pentru prima dată când la ONU se vorbește despre ocuparea „temporară” a Crimeei, iar Rusiei i se cere să respecte dreptul internațional. În 2018, Comitetul pentru Drepturile Omului al ONU a adoptat o rezoluție prin care condamna „ocuparea temporară” a Crimeei de către Rusia. Atunci a fost pentru prima oară, după patru ani, când într-un document oficial al Naţiunilor Unite se stipula clar că Peninsula Crimeea este un „teritoriu ocupat temporar”. De asemenea, ONU reitera că teritoriul Peninsulei Crimeea aparține Ucrainei.
Rezoluţia adoptată luni nu are un caracter obligatoriu, dar are semnificaţie politică. Ea a fost supusă la vot fiind susținută de aproape 40 de ţări, inclusiv europene (Marea Britanie, Franţa, Germania, statele baltice etc.), Statele Unite, Australia, Canada şi Turcia.
Rezoluţia „îndeamnă Rusia, ca putere ocupantă, să îşi retragă imediat, complet şi necondiţionat forţele militare din Crimeea şi să înceteze fără întârziere ocupaţia temporară a teritoriului Ucrainei”.
În faţa „destabilizării continue a Crimeei ca urmare a transferurilor de către Rusia a unor sisteme avansate de armament, inclusiv avioane şi rachete cu capacitate nucleară, arme, muniţii şi personal militar pe teritoriul Ucrainei", rezoluţia îndeamnă Moscova „să pună capăt acestor activităţi fără întârziere".