E o modă tot mai răspândită printre români să critice Guvernul și să se plângă de nivelul ridicat al taxelor și de risipa banilor publici. O scurtă privire aruncată prin finanțele publice ale celorlalte 26 de state membre ale Uniunii Europene ne arată, însă, că se poate mult mai rău.

Iar recentele declarații ale președintelui Traian Băsescu, pe care mulți conaționali le-au primit dacă nu condescendent, cel puțin cu sprâncene ridicate a neîncredere, par a avea mai mult sens. „Din cauza situaţiei din Grecia, toată regiunea a fost contaminată cu neîncredere. Şi aici nu este numai vina Greciei, ci şi a liderilor din zona euro“, spunea șeful statului acum câteva zile, înainte de a pleca la reuniunea Consiliului European.

Luând în calcul datele macroeconomice, nemulțumirea lui Băsescu era de înțeles: tocmai când făcusem ceva ordine în buget și aveam șanse să reluăm creșterea economică pe baze mult mai solide, indecizia ori nepriceperea politicienilor occidentali ne punea bețe în roate.

Iar efectele contagiunii de origine elenă erau vizibile de mai multe luni: moneda națională s-a devalorizat, investitorii au evitat să ne mai calce pragul, ne-am împrumutat din ce în ce mai scump, iar creșterea economică prognozată a fost din ce în ce mai firavă. Acum, când în sfârşit greii Europei au căzut de acord şi au adoptat măsuri clare şi ferme, lucrurile s-ar putea să se schimbe în bine.

Datorii și deficite

Până atunci, însă, problemele rămân şi sunt cam aceleași cu cele pe care le au acum și ungurii, cehii ori polonezii. În cazul României, însă, totul este cu atât mai frustrant cu cât, din punctul de vedere al finanțelor publice, am ajuns să fim (probabil, de necrezut pentru unii) printre cele mai „sănătoase“ membre ale UE.

Astfel, suntem pe un confortabil loc 24 în ceea ce privește datoria publică, mai bine decât noi la acest capitol stând doar estonienii, bulgarii și luxemburghezii. Cu puțin peste 30% din PIB datorie guvernamentală consolidată, suntem departe atât de limita stabilită prin Tratatul de la Maastricht (60% din PIB), cât și de media europeană din decembrie 2010 – 80% din PIB.

Nu înseamnă, desigur, că ne putem culca pe o ureche. „Relaxarea nu este recomandată, întrucât pieţele financiare internaţionale judecă diferit ţările dezvoltate, cărora le admit, în general, datorii publice de peste 80% din PIB, faţă de statele emergente. În cazul nostru, s-ar putea ca 40% din PIB să constituie nivelul maxim de toleranţă“, spunea recent economistul-șef al BNR, Valentin Lazea.

Un alt criteriu care ne plasează mai degrabă în zona fără probleme a continentului este deficitul bugetar. În 2010, acesta a fost de 6,4% din PIB (adică exact cât media deficitelor din cele 27 de state UE), mai puțin (în unele cazuri chiar mult mai puțin) decât cifrele raportate de țări precum Irlanda, Grecia, Marea Britanie, Spania, Portugalia, Polonia ori Franța. Dar ținta de 4,4% din PIB pentru 2011 (care, potrivit datelor de până acum, are mari șanse să fie atinsă) și cea de cel mult 3% din PIB în 2012 ne vor duce, cu siguranță, spre vârful clasamentului cumpătării.

Buget suplu, dar și sănătos?

Statisticile europene ne mai arată și că statul român este printre cele care se mulțumesc cu destul de puțin: circa o treime din produsul intern brut ajunge la buget sub formă de taxe, contribuții etc. – cam la fel ca în Spania, Slovacia, Bulgaria ori Lituania și spre deosebire de state ca Franța, Suedia, Finlanda ori Danemarca, unde bugetul public echivalează cu jumătate ori chiar mai mult de jumătate din PIB.

Sunt numeroase voci care spun că nivelul relativ scăzut al veniturilor bugetare nu înseamnă că avem taxe și impozite mici, ci este un indiciu despre ineficiența sistemului de colectare. Este adevărat că, în România, numărul celor care plătesc impozite este mai mic decât al celor care, deși au diverse venituri, nu dau niciun ban la stat. Pe de altă parte, nu poate fi negat impactul cotei unice sau al nivelului încă mai mult decât acceptabil al taxelor pe proprietate.
Până la urmă, există și altă cale: dacă media veniturilor bugetare din taxe și contribuții sociale este în UE de peste 39% din PIB, în Japonia taxele încasate reprezintă numai 28% din PIB, iar în Statele Unite se învârt în jurul a 24% din PIB.

În plus, degeaba se colectează în UE mult la buget dacă banii sunt, de multe ori, cheltuiți irațional. În 2010, de exemplu, 27,5% din PIB-ul Franței și Germaniei a mers spre subvenții și ajutoare sociale (față de 14,6% în România). Asta în timp ce investițiile guvernamentale au reprezentat anul trecut, în marea majoritate a statelor de pe continent, între unu și trei la sută din PIB. România iese din nou în evidență, cu 5,5% din PIB formare brută de capital fix, depășită fiind la acest capitol doar de Polonia, cu 5,6%.

1.350 de miliarde de euro au cheltuit, în 2010, guvernele din Uniunea Europeană pentru plata salariilor angajaților din domeniul public. 

Sursa: Capital.ro