Externe

România: Roaming zero, dar cu măsură. Orice abuz va fi taxat suplimentar de operatori

Dacă aveţi, de exemplu, un abonament cu 300 de minute naţionale, le puteţi folosi fie în România, fie în oricare altă ţară din Uniunea Europeană. Dacă depăşiţi acest număr de minute, veţi fi taxat suplimentar, conform planului tarifar pe care îl aveţi, notează Tvr.ro.

Măsura poate avea două consecinţe, spun experţii în telecomunicaţii. Pe de o parte, abuz din partea unor abonaţi, care ar putea folosi iraţional serviciile. În acest caz, fiecare operator va aplica taxe suplimentare. Pe de altă parte, pierderile pe care le vor suferi operatorii de telefonie mobilă, care câştigau până acum sume uriaşe din taxarea roaming.

Și românii plecaţi peste hotare şi care se întorc în vacanţe sau în interes de serviciu au aceste beneficii.
Eliminarea taxelor de roaming este o veste bună pentru românii din Spania care erau obişnuiţi până acum să-şi închidă conexiunea de date mobile în timpul vacanţelor petrecute în ţară.

De noua situaţie se bucură şi cei care călătoresc în interes de serviciu, precum şoferii de tir, care pot să primească acum apeluri fără cost suplimentar în toată Uniunea Europeană.

Potrivit Autoritatăţii de Reglementare în Comunicaţii, pot fi suprataxaţi cei cei care vorbesc în roaming cel puţin patru luni consecutiv sau dacă, la cererea furnizorilor, nu fac dovada reşedinţei în România.

Serviciul „roaming like at home" nu este valabil în ţările din afara Uniunii Europene.

Sursa: radiochisinau.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *