Actualitate

România stă cu ochii pe televizor diseară: Neagu şi colegele ei dau primul mare examen de la Campionatul Mondial

Gata cu încălzirea! Mondialul României începe, cu adevărat, în această săptămână. După două meciuri mai accesibile, tricolorele vor da cele mai grele examene din grupa A în decurs de trei zile.

Partidele câştigate cu Paraguay şi cu Slovenia au îndeplinit un prim obiectiv pentru naţionala pregătită de Martin Ambros. Româncele sunt ca şi calificate în optimi şi de acum ţintesc doar o clasare cât mai bună, astfel încât să aibă o misiune cât mai uşoară în continuarea turneului. Iar succesul obţinut, duminică, împotriva slovenelor a însemnat că, aproape sigur, locul 4, ultimul calificant în fazele eliminatorii, va fi evitat. Drept urmare, România va fi scutită de un duel cu campioana mondială, Norvegia, încă din optimi.

Odată ce au scăpat de aceste griji, Cristina Neagu şi colegele ei vor putea aborda cu mai puţin stres întâlnirile cu Spania şi cu Franţa între care se va strecura şi meciul cu Angola, din nou, unul mai uşor.

Depindem de un grup restrâns

Meciul cu Spania va fi şi un test din punct de vedere fizic pentru echipa României. Asta deoarece, până acum selecţionerul Martin Ambros a mers pe un grup restrâns de 7-8 jucătoare care au dus greul contra Paraguay-ului, dar mai ales în meciul cu Slovenia.

La victoria de duminică, portarul Dedu a bifat toate cele 60 de minute, iar Neagu, Udriştioiu, Pintea şi Ardean au stat cel puţin 50 de minute pe teren. Rămâne de văzut dacă, după 48 de ore, aceste handbaliste pot să joace, din nou, la capacitate maximă într-o altă confruntare intensă.

Grupa A Marţi Slovenia – Angola 15.00 Franţa – Paraguay 19.00 România – Spania 21.30 1. Spania 4p (Golaveraj +21) 2. România 4p (+15) 3. Franţa 2p (+6) 4. Slovenia 2p (-2) 5. Angola 0p (-11) 6. Paraguay 0p (-29)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *