Referendumul de demitere a preşedintelui este unul dintre exemplele cele mai elocvente în acest sens. Departe de mine gândul de a-i ţine partea lui Traian Băsescu, un preşedinte care adeseori, chiar mult prea des, a derapat de pe carosabilul politic pe arătura autoritarismului în cei opt ani de mandat până acum. Nu pot însă să nu îi dau dreptate marinarului eşuat la Cotroceni atunci când spune că efortul USL pentru eliminarea lui din politică a fost plătit cu un preţ exagerat de mare pentru România.
Dacă ar fi să ne luăm după declaraţiile protagoniştilor acestui blitzkrieg politic, toată lumea a învins. Băsescu a câştigat, probabil – deşi nimic nu e sigur în România momentului actual – păstrându-şi fotoliul de la Cotroceni şi e puţin probabil să mai fie tracasat în următorii doi ani de mandat. Fără o modificare a Legii referendumului la articolul privind cvorumul, orice plebiscit ar avea acelaşi deznodământ şi dacă ar fi repetat de 100 de ori.
Liderii USL îşi clamează şi ei victoria şi nimeni nu poate nega faptul că nu e de ici de acolo să aduci la vot peste 7 milioane de români care să voteze pentru suspendarea lui Băsescu. Mai mult ca sigur că, după o astfel de interpretare, nici măcar nu se poate pune problema demisiei lui Crin Antonescu, cel care promitea înainte de referendum că se va retrage definitiv din viaţa politică dacă preşedintele-matelot nu va fi suspendat de voinţa poporului.
Din nefericire, ceea ce la nivel politic pare o remiză echitabilă, la finalul unui meci presărat cu durităţi – o situaţie de win-win, cum ar spune americanii – are consecinţe dezastruoase pentru spectatorii acestui dezgustător circ mediatic. Bilanţul răfuielii dâmboviţene este unul jalnic, după ce exact cei chemaţi să servească interesele românilor le-au terfelit în numai o lună şi jumătate, coborând imaginea României la cel mai scăzut nivel post-aderare. Modul ridicol în care au găsit de cuviinţă să-şi etaleze lenjeria murdară în văzul unor europeni care abia aşteptau un pretext să îşi arate muşchii cu un membru mai modest al UE îi descalifică, fără excepţie, pe actorii acestei comedii negre politicianiste. Nu ruşinea de a fi român, ci aceea de a fi compatriot cu asemenea români a fost sentimentul pe care l-au încercat cei nedistribuiţi în această piesă absurdă.
Dincolo de imaginea externă, mai sunt şi neajunsurile intestine provocate de bălăcăreala de la vârful societăţii româneşti. Un curs de referinţă al leului îngenuncheat zi de zi în faţa valutelor străine, aducând perspectiva iminentelor scumpiri şi, implicit, a anulării beneficiilor pomenilor electorale. Acele 8% returnate bugetarilor, pentru care, brusc, azi se scotocesc degeaba în buzunare guvernanţii pentru a le achita. Şi exemplele pot continua… Cel mai grav este însă că, prin exacerbarea acestei dispute, politicienii de la Bucureşti au „reuşit” să scindeze societatea românească aşa cum nu a mai fost de la mineriade încoace. Violenţele de limbaj şi atitudine s-au transferat până la nivel de individ, atacând agresiv filonul apolitic al cetăţenilor. Timp de două luni, românii se evaluau reciproc în funcţie de simpatiile politice faţă de una sau alta dintre tabere. E un proces al cărui tratament ar avea nevoie de o carantină de cel puţin un an pentru înlăturarea sechelelor acestui fratricid. Peste numai câteva luni însă, România intră în vâltoarea alegerilor parlamentare. Cu alte cuvinte, spectacolul continuă…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
