Timpul.md

Actualitate 13 Decembrie 2013 | 16:54

RUȘINE: NE-AM UITAT EROII. Niciun politician NU ȘI-A AMINTIT ce zi e astăzi

13 decembrie 1991 este ziua primilor eroi căzuți în Războiul de Independență (1991-1992).

În acea zi au decedat polițiștii Ghenadie Iablocichin, Mihail Arnăut, Valentin Mereniuc și Gheorghe Cașu.

Pe 13 decembrie, 1991, cu mult înaintea declanșării razboiului propriu-zis (2 martie 1992), acești patru foști polițiști ai Brigăzii cu Destinație Specială “Fulger” au fost împușcați, în timpul unei misiuni care viza eliberarea și a postului de poliție de la Dubăsari, ocupat de gardiști și implicit a podului de peste Nistru, anunță deschide.md

ION COSTAȘ DESPRE TRANSNISTRIA (INTERVIU)

De ce Chişinăul pierde tot timpul războiul informaţional cu regimul separatist de la Tiraspol?

Pentru că în spatele regimului de la Tiraspol stau mai multe structuri informaţionale şi de securitate ruseşti. Din păcate, noi încă nu suntem capabili să ţinem piept acestor forţe. Presa de la noi prezintă prea superficial situaţia din stânga Nistrului, în timp ce mass media din Rusia şi de la Tiraspol îndoctrinează populaţia de-acolo. La acest capitol am avut tot timpul de pierdut.

Forţele armate ale Moldovei, dar şi cei care au mers voluntar la luptă au fost trădaţi de clasa politică de atunci?

Trădaţi e puţin spus. Au fost mai mult decât tradaţi. Au fost umiliţi, batjocuriţi, şi de clasa politică de atunci, cât şi de conducerea de acum. În primul rând trebuie să recunoaştem că conflictul de pe Nistru n-a început în 1992, dar în 1990, la Dubăsari. Acest fapt a fost recunoscut chiar de preşedintele Dumei de Stat, Ghenadi Selezniov, în 2005, ruşii au intervenit mai devreme de 92 la Nistru pentru că exista „pericolul” unificării cu România. Au suferit oameni şi până în 92, iar acest fapt nu este recunoscut oficial.

Am propus ca numele celor căzuţi în războiul de pe Nistru să fie inscripţionate pe Arcul de Triumf. Oficial noi avem peste 200 de oameni care au căzut pe linia de front, e de datoria noastră ca numele lor să fie înveşnicit, e puţinul ce-l putem face pentru ei şi familiile acestora care suferă şi astăzi. Nu doar că au fost tradaţi, dar au fost şi uitaţi.

Cum a fost eliberat Smirnov? Cu ajutorul cui?

Smirnov a fost eliberat imediat după ce-a fost prins. Ajunsele la urechile lui că se pune la cale arestarea sa şi a fugit la Kiev. În cele din urmă, a fost reţinut de către o echipă specială convocată la Chişinău. Smirnov plecase la Kiev pentru a se întâlni cu Kravciuk, urma să-i înmâneze o petiţie prin care dorea ca regiunea din stânga Nistrului să fie inclusă în componenţa Ucrainei. Deşi eram urmăriţi, am reuşit să-l aducem pe Smirnov la Chişinău pe la Soroca. Dimineaţa, când am ajuns în capitală l-am sunat pe preşedintele de atunci, Mircea Snegur, însă, din păcate, şi preşedintele, şi alţi deputaţi au semnat, la comanda cuiva, protocolul pentru ca Smirnov să fie eliberat. Trebuia judecat conform legislaţiei pentru toate crimele comise.

Cum vă explicaţi că la moment Smirnov are cazierul curat? Cine se face vinovat de aceasta?

Doar procuratura e vinovată. Procurorul general de atunci, Postovan, fără consimţământul lui nu putea fi eliberat Smirnov. Evident că ordinul a venit de sus, dar trebuia să respecte legea şi să nu-i permită lui Smirnov să plece.

Ce a însemnat prezenţa lui Smirnov în stânga Nistrului timp de 20 de ani? Putea situaţia să fie altfel dacă Smirnov nu era eliberat atunci?

Sigur puteau să fie altfel. Dacă Smirnov nu era eliberat în 92, problema transnistreană nu exista astăzi.

Armata a 14-a. De ce a rămas pe teritoriul Republicii Moldova?

Până a fi creat Ministerul Apărării, acesta era o secţie pe lângă Guvern. Atunci când am început să creăm armata Armata Moldovei, am început să împărţim patrimoniul Ministerului Apărării al Uniunii Sovietice.

Doar Republicii Moldova nu i-a revenit nimic atunci când a fost împărţită averea Ministerului Apărării al URSS-ului. Patrimoniul fostului Minister al Apărării al URSS aflate pe teritoriului fiecărui stat a rămas acolo, numai la noi nu.

Suntem unica republică care a acceptat ca armata care era dislocată pe teritoriul său, să fie trimisă în subordinea Ministerului Apării al Rusiei. A fost o naivitate politică fără margine. N-am avut atunci o coloană vertebrală. Dacă armata a 14-a intra în componenţa Republicii Moldova, şi nu a Rusiei, nu aveam acum atâtea bătăi de cap cu aşa zişii pacificatori care stau acum la Nistru.

Conflictul transnistrean a intrat în agenda internaţională, se discută zilnic despre soluţionarea acestuia, totuşi lucrurile se mişcă foarte încet. Nu se vrea sau nu se poate?

Nici nu se vrea, nici nu se poate. Ruşii care susţin şi până astăzi segmentul transnistrean, din punct de vedere mediatic şi politic, îşi doresc în continuare să influenţeze cât mai mult această palmă de pământ. De 200 de ani suntem sub talpa lor. Şi nici Occidentul nu vrea să se implice foarte mult pentru a nu strica relaţiile cu Rusia.

Există suficientă voinţă politică la Chişinău pentru soluţionarea acestui conflict?

Tinerii aceştia care au venit la putere nu pricep multe lucruri, dar nici nu doresc să-i asculte pe cei mai în vârstă. Nu cred că ei nu doresc rezolvarea conflictultui, dar ei nu pot, nu cunosc subtilităţile acestui conflict, istoricul, iar în consecinţă nu pot trasa strategii pe termen lung pentru reînregirea ţării.

În rezolvarea acestui conflict trebuie să mizăm pe susţinerea organismelor internaţionale, singuri n-avem nicio şansă de izbândă.

Sursa: Moldova.org

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus