Timpul Local

Rusia ne atrage în jocul „de-a bâza”

Limba ţării ca atribut de stat şi veşmânt de nepreţuit, pentru care s-au adus atâtea jertfe, a devenit obiect de batjocură şi ocară. Toţi parveniţii şi nemernicii o insultă şi o schilodesc în tot halul. Nu am întâlnit situaţii când în discuţii particulare moldovenii noştri n-ar fi cedat în folosul celor de limba rusă, iar cei de limba rusă – să treacă la română. Ultimii nici chiar „Bună ziua” nu vor să pronunţe. Ei ne dispreţuiesc şi ne urăsc, caută modalităţi ca să marginalizeze totul ce e naţional pentru noi, născocesc fel de fel de denumiri de firme sau produse alimentare care, deşi sunt scrise cu litere latine, au denumiri ruseşti: „Zoluşca”, „Minutocica”, „Volgogradscaia”, „Gospodarocica” sau chiar „СОЮЗ”, iar 90% din publicitate este în limba rusă. Bunăoară, Cinematograful „Patria” (parcă-i româneşte, nu?) a devenit patria lor, cu toate filmele în limba rusă. Majoritatea canalelor de televiziune au obţinut licenţă şi, foarte şmechereşte, prezintă 75% în limba rusă. În multe cazuri, prin policlinici şi alte instituţii curative, fişele şi buletinele medicale ale pacienţilor sunt completate în limba rusă. De ce la buletinul de ştiri tv „Mesager” în limba rusă, când se difuzează vreun reportaj în limba română, imediat este sonorizat în limba rusă? Mă întreb: de ce ascultătorilor de limba rusă, fiind cetăţeni ai R. Moldova, nu le prezentăm ştirile în limba ţării în care trăiesc?

Minoritatea rusă vede că noi îi facem mereu hatârul şi îşi ia nasul la purtare, face simboluri din litera K (kappa) şi din panglica „Sfântul Gheorghe”, ca închinare cauzei imperiale ruseşti. Am avut ocazia să văd la Chişinău un autoturism cu numărul de înmatriculare K KK 222, situat chiar de-a curmezişul trotuarului, împiedicând trecerea pietonilor, ca să demonstreze, probabil, cine e adevăratul stăpân în această ţară…
Ar mai fi de menţionat că la toată trebuşoara aceasta banditească contribuie cu mare zel diferiţi lachei şi lichele autohtone, pentru a nu-i supăra pe Putin, Medvedev, Kuzmin, Grîzlov sau pe slugile lor de aici, ca Smirnov, Klimenko, Laşcionova, Şelin, Tulaev, Mişin etc. E o situaţie anapoda, care aminteşte de joaca „de-a bâza”, când o gloată de copii îl aleg pe unul mai cu păcate şi, ţinându-i ochii astupaţi, ceilalţi, câte unul, îl zdupăie zdravăn. Apoi, el trebuie să ghicească cine l-a lovit… Era destul de anevoios de a-l ghici, fiindcă toţi, solidar, bâzâind, îl induceau în eroare. Se întâmpla că sărmanul băiat putea rămâne în acest rol până la sfârşitul zilei.

Deci, după cum vă puteţi da seama, în asemenea situaţie se află şi R. Moldova. Trecem printr-o „bâzâială” nesfârşită… Asta trebuie s-o înţelegem toţi, mai ales politicienii noştri şi să nu ne mai lăsăm atraşi în asemenea jocuri.

Ion Prisăcaru-Cubolteanu

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *