Timpul.md

Actualitate 2 Iulie 2020 | 08:16

Rusia: Proiect de țar

 

Putin trebuie să aibă succes cu manevra pentru a umili şi mai mult democrația rusă, scrie ziarul brazilian Folha Online, citat de Rador.

Unul dintre cei mai influenți bărbați ai apusului țarismului, prim-ministrul Piotr Stolipin (1862-1911) a fost un susţinător înflăcărat al îmbinării dintre brutalitate și modernitate.

„În Rusia, reformele liberale nu pot fi aplicate decât dacă regimul devine mai întâi mai dur, pentru că, pentru un rus, orice relaxare reprezintă slăbiciune”, sublinia acesta.

Într-adevăr, o actualizare a regimului imperial a fost realizată înainte de prăbuşirea sa, în 1917, pe seama aplicării „cravatelor lui Stolipin”, poreclă dată nodurilor multor spânzurători dedicate disidenților.

Vladimir Putin a fost întotdeauna văzut ca un discipol al unei astfel de gândiri - în versiunea secolului XXI, desigur, chiar dacă există acuzații de asasinate politice în numele Kremlinului.

Aflat la putere din 1999, când a fost uns prim-ministru și președinte de patru ori începând din anul 2000, liderul promitea rețeta cu prilejul preluării ruinelor din primul deceniu de după dispariţia Uniunii Sovietice.

Îmbunătățirea condițiilor de trai din Rusia nu poate fi negată, dar modernizarea economiei este încă sub aşteptări.

Sub Putin, țara şi-a recuperat musculatura geopolitică și militară. Dar există o latură întunecată. Rusia nu este o dictatură, dar nici nu este o democrație în tiparul occidental.

Libertățile civile sunt protejate de stat; presa independentă trăiește în sărăcie. Opoziția există, dar nu este viabilă la urne, având în vedere fosilizarea cadrului politic.

Președintele, atent la imaginea sa în elita care îl susține, adaugă pantomime democratice la fiecare mișcare iliberală. Cea mai recentă se încheie miercuri (1 iulie), odată cu finalul votului popular asupra unui pachet de modificări constituționale.

Referendumul nu ar fi necesar, dar se intenționează să se lustruiască un set de norme care se referă la controlul sistemului judiciar până la definirea exclusivă a căsătoriei ca uniune între bărbat și femeie.

Totul disimulează elementul central: ştergerea numărului de mandate trecute prin stabilirea faptului că președintele nu poate fi reales decât o singură dată. Putin, printr-o manevră, va ajunge în 2024 apt să candideze și, dacă va fi ales, să facă același lucru în 2030.

Dacă nu va exista vreo mare surpriză în ultimul moment, măsura va trece cu ușurință. Putin va dobândi timp pentru a persista în încercarea de a-i convinge pe ruși că este omul puternic preconizat de Stolipin.

Dificultățile economice severe ruseşti și mobilizarea tot mai mare a tinerilor nemulțumiți de țară sugerează că vechea rețetă va fi pusă la încercare mai încolo.

(Editorial Folha de S.Paulo)

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus