Ultima oră

Ruşii vânează trădătorul care a vândut spionii din SUA

Colonelul rus Şcerbakov, şeful Biroului care acoperea operaţiunile de spionaj în Statele Unite – birou aparţinând Serviciului de informaţii externe, SVR – era agent dublu, o „cârtiţă" care a trădat cei 10 spioni ruşi ce operau pe solul american, o lovitură dură pentru serviciile secrete ruse. Numele trădătorului a fost dezvăluit de cotidianul rus Kommersant, iar fuga lui în Statele Unite a provocat un scandal la Moscova ce va fi marcat de „căderi de capete şi de epoleţi" în SVR. Dezmembrarea reţelei de agenţi ai Moscovei în SUA, în iunie, catalogată imediat de premierul Vladimir Putin ca „înaltă trădare", a fost urmată de o vastă anchetă internă care a vizat numeroşi membri activi şi în retragere din serviciile secrete externe. Surse din aceste servicii citate de Kommersant relevă că prejudiciul cauzat de colonelul Şcerbakov este enorm, el „lucrând multă vreme în SVR ca şef al departamentului pentru America însărcinat cu agenţii clandestini".

Prin urmare, era superiorul celor zece agenţi arestaţi în SUA şi predaţi după o lună Moscovei în cadrul unui schimb istoric de prizonieri, demn de vremurile războiului rece. Potrivit cotidianului rus, Şcerbakov a părăsit Rusia cu trei zile înaintea vizitei din iunie a preşedintelui rus, Dmitri Medvedev, în SUA, iar afacerea de spionaj a izbucnit după revenirea acestuia în ţară. Este straniu că responsabilii serviciilor secrete ruse ignorau faptul că fiica colonelului trăia în SUA, iar fiul său, care lucra în serviciile ruse de luptă contra traficului de droguri, părăsise Rusia cu câteva zile înainte. SVR nu a suspectat nimic, nici în momentul în care colonelul a refuzat să fie avansat. Era cu un an înaintea demascării reţelei din America. El a refuzat promovarea pentru a evita supunerea la testul obligatoriu cu detectorul de minciuni.

Kommersant citează un responsabil neidentificat din administraţia de la Kremlin, potrivit căruia probabil un comando are deja intenţia de a-l ucide pe trădător. „Ştim cine este şi unde este. Fără îndoială, un Mercader a fost trimis după el". Referire la agentul spaniol al NKVD (premergător KGB), Ramon Mercader, care l-a asasinat în exil pe fostul lider bolşevic Leon Troţki, în 1940, în Mexic. Un purtător de cuvânt al SVR a declarat ziarului că „nu comentează acest subiect, dar ce poate spune este că centrul de presă al SVR nu a dat astfel de informaţii pentru Kommersant". Există zvonuri la Moscova potrivit cărora şeful SVR, Mihail Fradkov (ex-premier) va fi înlocuit cu Serghei Narişkin, şeful de cabinet al actualului preşedinte, Dmitri Medvedev. O mutare care, dacă se verifică, va sublinia încă o dată strânsa încrengătură a serviciilor de stat cu serviciile secrete în Rusia după venirea la Kremlin, în 2000, a ex-agentului KGB Vladimir Putin.

Vremuri noi, metode vechi

Serviciile Rusiei postcomuniste nu au renunţat la metodele folosite în timpul răzvoiului rece. Alexandr Litvinenko, un agent al FSB (ex-KGB), opozant al Kremlinului, refugiat la Londra, a fost ucis prin otrăvire cu poloniu 210, o substanţă puternic radioactivă. Londra cere în van extrădarea principalului suspect, un fost agent FSB, Andrei Lugovoi, afacerea afectând relaţiile dintre Rusia şi Marea Britanie.

Schimb de agenţi la Viena

În iunie, SUA au anunţat dezmembrarea unei reţele de spioni ruşi care operau pe solul american de un deceniu, mem brii săi folosind identităţi false, adaptându-se în diverse medii sociale, scopul fiind culegerea de informaţii în favoarea Moscovei. Ruşii au reacţionat criticând autorităţile americane şi după o lună s-a anunţat că spionii vor face obiectul unui troc, fiind livraţi Moscovei contra unor ruşi care operaseră pentru ţări occidentale. Metoda a amintit epoca războiului rece când era foarte uzitat schimbul de agenţi. Washingtonul şi Moscova au decis „revenirea în Rusia a zece cetăţeni ruşi acu zaţi în SUA şi transferul imediat spre această ţară a patru persoane condamnate în Rusia". Printre cei patru s-a aflat cercetătorul Iuri Sutiaghin, expert în armament. Schimbul s-a făcut pe pista aeroportului din Viena, în zori, când un avion american, venit de pe aeroportul La Guardia din New York, a aterizat alături de un aparat rus. Era avionul Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă, care a decolat după o oră plecând spre Moscova cu cei zece agenţi secreţi ruşi expulzaţi în ajun din SUA. După 15 minute, a decolat un avion american al companiei Vision Airlines cu destinaţia New York. La bord, patru ruşi.

Patriotism în dantelă

Printre cei zece spioni cea mai celebră este Anna Chapman, o frumoasă roşcată ale cărei fotografii sexy au făcut înconjurul lumii. Recent, ea s-a dezbrăcat pozând în lenjerie intimă pentru ediţia rusă a revistei dedicate bărbaţilor, Maxim.

Site-ul revistei arăta că „Anna, pentru a trezi patriotismul ruşilor, a făcut mai mult decât echipa noastră de fotbal şi racheta Bulava împreună".

Anunţul publicării fotografiilor a fost făcut în ajunul celui privind decorarea de către preşedintele Medvedev a celor zece agenţi expulzaţi din SUA.

Anna, „spioana fatală", este consilier pe probleme de IT la FondServisBank.

Sursa: România Liberă

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *