Actualitate

S-a aflat cine va gestiona afacerile interne ale PDM

Aceleași surse ne spun că șeful Departamentului Strategie și Planificare a fost desemnat Vlad Plahotniuc, Departamentul Finanțe și Buget va fi condus de Serghei Iaralov, Departamentul Economie de Pavel Filip, iar Departamentul Securitate și Ordine Publică de Andrian Candu.

Sergiu Sârbu a fost ales șeful Departamentului Justiție și Politici Legislative, Departamentul Extern va fi condus de Cristina Balan, iar Departamentul Dezvoltare Regională și Administrație Publică îl va avea conducător pe Alexandru Botnari (primarul de Hâncești). De domeniul Agricultură și Mediu va fi responsabilă Violeta Ivanov, iar de Problemele Sociale și cele din Sănătate se va ocupa Valentina Buliga. Șef al Departamentului Educație, Cultură, Cercetare și Sport va fi Alexandru Cauia, iar Deparlametul Relații Interetnice a revenit în responsabilitate lui Vladimir Vitiuc.

Potrivit Declarației adoptată la aceeași ședință de Consiliul Politic, „fiecare reprezentant al PDM, delegat în instituţii ale statului sau susţinut de partid pentru diferite funcţii, va avea sarcina foarte clară de a-şi desfăşura activitatea punând la bază rezolvarea problemelor prioritare ale cetăţenilor din domeniul său de activitate”. Declarația mai spune că agenda politică a Partidului Democrat va fi „agenda apropierii de oameni”.

Declarația integrală a PDM o puteți găsi AICI.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *