Timpul.md

Actualitate 4 Martie 2021 | 13:38

S-a stins din viață Prof. Dr. Angela Zubco

 Facultatea Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative a USM, a anunșat cu profundă durere că s-a stins din viață doamna Angela Zubco, doctor, conferențiar universitar în cadrul Departamentului Științe Politice și Administrative, FRIȘPA.

 ZUBCO ANGELA, doctor, conferențiar universitar în cadrul Departamentului Științe Politice și Administrative, Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, Universitatea de Stat din Moldova.

S-a născut la 13.12.1966, în s. Lopatnic, r-ul Edineț, Republica Moldova, a absolvit cu mențiune, Universitatea Pedagogică de Stat ,,Ion Creangă”, Istorie (1990) și Universitatea Liberă Intențională din Moldova, Drept (2004). Dna Angela Zubco a susținut teza de doctor la Universitatea București, Facultatea Istorie (1997.) A parcurs calea ierarhică ştiinţifică și didactică de la laborant superior – lector – lector superior, până la conferențiar universitar în cadrul a mai multor instituții științifice și universitare. A activat timp de 26 ani în domeniul universitar (din anul 1994). A colaborat în cadrul Universității București (România) și a Universității de Studii Umanistice (Chișinău).

Deținătoarea premiilor și distincțiilor:
• Premiul Academiei Române în domeniul istoriei ,,Dimitrie Onciul” (Monografia anului; 2004
• Premiului Național în domeniul istoriei ,,Iustin Frățiman” a Societății de Genealogie, Heraldică și Arhivistică ,,Paul Gore” pentru Monografia anului, 2001;
• Diploma Ministerului Educației al R.M. pentru performanță în domeniul învățământului superior, 2011.
• Diplomă Jubiliară a USM pentru performanță în domeniul învățământului superior, 2017

Activitatea de muncă

1. Din 2005, Conferențiar universitar, Departamentul Științe Politice și Administrative Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Administrativ, Universitatea de Stat din Moldova, Chișinău;
2. Din 2005, Preşedinte al AO Agenția pentru Susținerea Învățământului juridic și al Organelor de Drept ,,EX LEGE”;
3. 2014-2015 - Președinte al AO ,,Spiru Haret”;
4. 1994-2004 - Lector, lector superior, conferențiar (interimar), Universitatea de Studii Umanistice din Republica Moldova, Catedra de studii socio-umane;
5. 1990 – 1993, Laborant superior, Academia de Științe a Republicii Moldova, Institutul de Istorie,Secţia de Relaţii Internaţionale, Epoca Modernă;
6. A desfășurat o intensă activitate extracurriculară: fiind membră a Consiliului calității USM, preşedintă a Comisiei de Asigurare a Calităţii la FRIȘPA, membră a Consiliului Facultăţii. Mediator autorizat. Membră fondatoare a Societăţii de Genealogie, Heraldică şi Arhivistică ,,Paul Gore”, Chişinău. Membră a Seminarului de metodologie a istoriei ,,Dimitre Onciul”, din cadrul Universităţii Bucureşti, România. Recenzent permanent în cadrul colegiului de redacție a revistei științifice Analecta Catholica. Preşedinte a Asociaţiei Obşteşti,, Agenţia pentru Susţinerea Învăţământului Juridic şi al Organelor de Drept ,,EX LEGE” (2007-prezent). A elaborat și a promovat, în cadrul Agenției 8 proiecte de cercetare juridică în vederea îmbunătățirii calității educației, a învățământului juridic, a perfecționării cadrului juridic și al eficientizării activității instituționale prin promovarea reformelor. A activat în cadrul Programului de sprijin pentru Reforma Educației În Republica Moldova, finanțat de către OSF prin intermediul Fundației Soros-Moldova (2014-2015), subprogramul ,,Educația în RM - competențe pentru prezent și viitor”, prin Dispoziția Ministerului Educației, alte programe. În perioada 04-10 decembrie 2019, titulara a participat la Craiova (România) în calitate de coordonator metodic la implementarea proiectului internațional ,,Bullying vs sport” 2019-2020, realizat de către Centrul Internațional pentru Cooperare în Educație și Cercetări în parteneriat cu Asociația ALLONS-Y (România) și alte organizații din Serbia, Grecia, Bulgaria, Turcia, Bosnia și Herțegovina, Lituania, Marea Britanie, Spania, Polonia. Proiectul a fost finanțat de către Uniunea Europeană în cadrul Programului Erasmus+,.

A fost titular al cursurilor universitare:

Tematici notorii Ciclul II ( masterat) și Licență: Jurisdicția muncii în sfera relațiilor publice; Guvernarea electronică; Politici de mediu și dezvoltare durabilă; Medierea în activitatea administrativă; Concilierea și medierea relațiilor politice; Metodologia cercetării ştiinţifice.

A realizat circa 98 studii științifice cu tematici istorice și juridice, ce vizează evoluția instituţiilor şi proceselor socio-politice și juridice; racordarea legislației naționale la recomandările UE,reformarea Administrației publice, modernizarea serviciilor publice, etc.

Dna Zubco Angela a fost promotoare a valorilor învățământului superior, axat pe modernizare și eficientizare, fiind un exemplu în activitatea didactică și metodică în cadrul FRIȘPA.

Administrația facultății, colegii din cadrul Departamentului Științe Politice și Administrative și întreaga comunitate FRIȘPA exprimă sincere condoleanțe familiei și apropiaților.
Zbor lin la cer, dragă colegă...
Ne va lipsi mereu

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus