Să-l salvăm pe Eminescu!

Aşa mi s-a părut mie, judecând după o replică discretă făcută de distinsul coleg într-o luare de cuvânt în Aleea Clasicilor, cu ocazia sărbătoririi zilei de naştere a lui Mihai Eminescu. Regret incidentul şi precizez pentru toată lumea: nu m-am pronunţat şi nu mă pronunţ împotriva manifestărilor care se fac, anual, în Aleea Clasicilor pe 15 ianuarie şi 15 iunie, ci împotriva „tămâierii oficiale” a lui Eminescu, împotriva fariseismului politicienilor, care-şi fac capital politic, „omagiindu-l” pe Eminescu, dar şi împotriva „modului paranoico-isteroid” în care este „slăvit” de acei care nu l-au citit niciodată pe Eminescu până la capăt.

Ca să lămurim definitiv poziţia mea, citez din materialul vizat: „Mâine este ziua de naştere a lui Mihai Eminescu. Ca şi în anii precedenţi, şi în 2011 vom asista la un spectacol naţional de tămâiere oficială a poetului. Mai-marii zilei, mai toţi trecuţi prin şcoala urii faţă de românul Eminescu, vor veni cu buchete mari de flori în Aleea Clasicilor din Grădina Publică şi vor depune flori la bustul poetului. Vor veni în grupuri mai mici sau mai mari, în funcţie de mărimea partidului şi de ponderea acestuia în arcul guvernamental, vor veni însoţiţi de gărzi de corp şi de televiziuni. Ca şi în anii precedenţi, reporteriţe TV vesele, care n-au ajuns în lectura lui Eminescu nici până la „Somnoroase păsărele”, vor face reportaje din Aleea Clasicilor în care primele persoane în stat vor fi rugate să recite ceva din opera poetului; ca şi în anii precedenţi, aceştia se vor opri la prima strofă din „Somnoroase păsărele” sau din „Luceafărul”, demonstrând astfel ceea ce nu trebuie demonstrat, şi anume că noi, de fapt, nu-l cunoaştem pe Eminescu”. Asta am spus eu. Şi punctum. Rezultă oare din aceste rânduri ceea ce i s-a părut prietenului nostru? Nu ştiu de ce, dar sunt aproape convins că şi dl Hadârcă ar subscrie la aceste rânduri.

Mai ales că, din păcate, s-a întâmplat exact aşa cum am scris: şi anul acesta, politicienii au venit la Eminescu străini de Eminescu, separaţi, fiecare cu partidul său, în funcţie de mărimea partidului. Faptul a fost confirmat şi de către preşedintele PL, Mihai Ghimpu, care, cu sinceritatea care-i este proprie, a mărturisit că nu a venit împreună cu ceilalţi lideri ai Alianţei, deoarece a „înţeles că fiecare vine pe linie de partid şi, noi fiind cei cu procent mai mic, deci am venit ultimii”. Astfel, nici anul acesta, nici chiar Eminescu, pe care ei pretind că-l iubesc, n-a putut să-i adune împreună pe liderii arcului de guvernământ. Ba mai mult: primul care a depus flori la bustul lui Eminescu a fost Voronin – probabil, pentru că partidul lui are… un procent mai mare.

Aceasta fiind situaţia, îmi permit să întreb: oare nu este un spectacol naţional de făţărnicie, când vin să depună flori la bustul celui mai mare şi reprezentativ poet român politicieni care urăsc organic România şi tot ce-i românesc, ţin cu dinţii la denumirea de „limbă moldovenească” în Constituţie ori declară că, din punct de vedere ştiinţific, vorbesc limba română, iar din punct de vedere politic – limba moldovenească?! Nu este oare aceasta o blasfemie la adresa poetului? Oare nu e o adevărată ruşine naţională (care descalifică moral şi politic întreaga clasă politică şi întreaga intelectualitate naţională) faptul că de 20 de ani, de când îl tot tămâiem pe Eminescu, nu am putut reabilita oficial (constituţional) denumirea limbii în care a scris marele poet şi a naţiunii din care a făcut parte? Dar oare nu e o ruşine naţională faptul că, după 20 de ani de la declararea Independenţei, în Parlamentul R. Moldova avem „aleşi ai poporului” (ai cărui popor?!) care nu vorbesc limba ţării? Am pus această problemă săptămâna trecută într-un articolaş şi nu am observat ca intelectualitatea şi politicienii noştri (care îl iubesc atât de mult pe Eminescu!) să fi reacţionat într-un fel sau altul. Aşadar, cu ce „realizări” venim în fiecare an la bustul lui Eminescu, cu braţele pline de trandafiri!?

De aceea, mă solidarizez întru totul cu îndemnul poetului Emilian Galaicu-Păun, care a luat şi el cuvântul şi care, într-un mod delicat, a sugerat că ar dori ca mulţimea de oameni care a venit în Aleea Clasicilor să se regăsească prin biblioteci şi librării. Asta e: Eminescu trebuie citit, nu adulat. E un îndemn pe care-l desprindem şi din rândurile scrise de cunoscutul om de cultură şi critic literar de la Bucureşti, Dan C. Mihăilescu, autorul cărţii „Despre omul din scrisori. Mihai Eminescu”: „Ce trebuie să ne spunem cu toţii – profesori, elevi, istorici literari, gazetari şi cititori obişnuiţi – este că Eminescu nu (mai) este Ceauşescu. Nu este un mit, o statuie, un zeu, un semipreparat de turnat ca ingredient în zeama naţionalistă, sau în războaiele culturale care, din nefericire, ne alterează seninătatea exegetică de peste un secol încoace. Dimpotrivă, Eminescu este tot ce poate fi imaginat mai viu, mai curat, mai exemplar şi mai ne-tipic pentru lehamitea, zeflemeaua şi nimicnicia levantină. Nu la modul paranoic isteroid – declarându-l „Voievod al spaţiului carpato-danubiano-pontic”, subiect de parastase academice şi „victimă a conspiraţiei planetare iudeo¬masonice” – îl vom reapropia de sufletul noilor generaţii, ci pregătind cuminte, tandru şi inteligent învăţători şi profesori capabili să recite eufoniile sublime ale poetului, să-i accentueze prozodia fermecătoare, să-i familiarizeze pe copii cu mirajele, vizionarismul şi energia vindecătoare a rostirii sale”.

După ce Eminescu ne-a salvat de atâtea ori în istoria noastră zbuciumată, cred că, în sfârşit, a venit timpul să-i întoarcem şi noi datoria: să-l salvăm de la uitare şi falsificare prin a-i asimila, cinstit şi integral, opera. De alt monument Eminescu nu are nevoie. Dar nici noi… Asta am vrut să zic, frate Ioane, şi regret dacă nu am putut-o spune suficient de clar şi convingător.