Timpul.md

Editorial 20 Iunie 2017 | 08:50

Să mă joc cu ițele

 ...Un soldățel dintr-un cântec vechi ostășesc visa să se însoare cu o fată de maior și să se joace cu țâțele, ca mâța cu ițele. O, unde sunteți voi, cavaleri ai pixurilor publiciste, dornici de a vă juca cu cuvintele ca mâța cu ițele și soldatul cu țâțele?

Cuvântul, domnilor colegi, e o mare minune, e ca o nucă – dacă n-o spargi, nu-i guști miezul. Nu fac nicio aluzie, dar nu vizez pe nimeni, decât doar pe cei vizați.

În acest număr aniversar, haideți să ne jucăm cu cuvintele, ca într-un pamflet-parodie scrisă de maniera vechiului meu prieten, Urmuz – dacă nu știți cine-i Urmuz, telefonați-l pe Mihai Cimpoi, că el o să vă spună, dar pot să vă spun și eu că încă astă-vară, când era vară și nu eram în țară, ci departe de casa părintească nu se vinde. Mă găseam, după ce mă căutasem atâta timp liber, pe țărmul Mării Egee (aiurea – Marea Egee!); fiind o zi de lucru și de odihnă, țărmul era plin ochi albaștri de ruși cu arici de mare la care noi nu avem nici cărare de urcare la munte, două sute de ani, precum nu avem nici cărare de urcare la munte.

Era noapte și zi, stăteam la umbra eucaliptului bătrân, pe o bancă învechită și ascultam vaietul mării peste care plutea leneșă o lună nouă – era o lună plină cu de toate cele – mitinguri de protest, metafore cu epoleți, ziare independente burdușite cu polemici la preț redus la minte, flori de câmp cu frunză verde anason, scoală-te, guvern din somn și dă-mi pensia că mor de doru-i dor oasele pe moldoveni de atâta muncă pe luncă.

Țineam calea cea dreaptă spre casă, dar oamenii parcă-s nebuni, nu alta! Când ajunsesem la colțul străzii ce se intersectează cu Marea Mediterană, un agent secret de circulație liberă a basarabenilor cu pașaport românesc în spațiul Schengen mi-a deviat pașii spre Marea Egee, iar de acolo încoace, mi-a zis el, o iei pe jos, prin Marea Marmara, traversezi la verde Bosforul și Dardanelele, ieși dracului afară pe Albișoara, faci stânga-mprejur ce face Dreapta la Chișinău în Piața Marii Adunări Naționale, iar de acolo, zice el, e o aruncătură de băț cu două capete până la strada Alba Iulia – o, Alba Iulia, mă păunizez eu, veniți români, veniți la Mecca noastră, veniți la Alba Iulia-n Ardealul mă-sii de neam prost de moldoveni lași și fugi din țara asta unde a dus mutul iapa națională și surdul roata istoriei integrate în spațiul etnic ce ne-a furnizat cea de a doua limbă maternă.

Așadar, stăteam pe sus-menționatul țărm, lângă un hotel național cu multe stele pe cerul patriei. Se apropie de mine un turc fără un ochi – îmi zice: am pierdut ochiul lângă Vaslui, dar eu nu mă supăr pe măritul Ștefan Voievod, așa au fost oamenii atunci, intoleranți. Transmite, zice, un salut fierbinte țării tale polietnice și multiculturale, precum și asigurările noastre că Turcia e gata să toarne și să nu verse o copie fidelă a paloșului lui Ștefan, spre a o transmite, te rog, complimente premierului Tarlev căruia îi aparține geniala idee.

...Marea Egee se zbuciuma sincer și din toată inima – niciodată marea nu fu mai frumoasă sufletului nostru doritor de moartea clinică a unui stat, fixată regulamentar în actul de expertiză istorică. Apele ei se revărsau în poemele lui Minulescu. Ion Gonța trecea pe alături cu niște casete subsuoară, ținând calea spre Paris în spatele lui, în fund pe cer albastru, în zarea depărtată, la răsărit sub soare un matelot se-arată la proră, călare pe un cal ce polemiza cu fluxul apelor dezlănțuite de adoptarea simbolurilor de stat a R. Moldova. Pornesc la drum, traversez Bosforul și Dardanelele, trec în fugă pe la gurile flămânde ale Dunării albastre, închiriez o știucă de la un lipovean ce mirosea a istorie falsificată, urc dealul pe diagonală, catetă și ipotenuză și când ajung în vârful lui, îi telefonez lui Făt Frumos, fiul iepei: adă-mi-o, mă, zic – pe mă-ta. S-o călăresc, zic. El mi-o aduce, eu o încalec și o mân, căci eu nu mai sunt stăpânul, ci sunt slugă la stăpân, ca prostul cela de Harap Alb dintr-o poezie interzisă a lui Matcovschi care îl angajase pe Spân consilier prezidențial cu probleme grave de mass-media la hectar de cereale a fost anul acesta foarte mică e speranța federalizării.

Ajung la Chișinău... Chișinăul era în doliu festiv. Valurile Bâcului mânau cârduri de scoici pe țărmurile înspumate din Piața Marii Adunări Naționale. Președintele Voronin tăia și spânzura panglica roșie din fața noii concepții a politicii naționale, dată în exploatare anume în această vară. Eh, domnule președinte, domnule președinte, astăzi tu culegi cu alții liliacul pus de noi suntem români, noi suntem români, noi suntem aici pe veci slugi la stăpâni luați din drum bun și cărare bătută. Foarfecele a clănțănit rece, panglica a fost tăiată și s-a despărțit în două state românești și trei culori și-o singură iubire moldovenească!

Un sfetnic cu barbă ia scula tăietoare din mâna președintelui și o predă la Arhiva de stat unde se păstrează stenogramele necercetate ale ultimelor ședințe ale biroului de partid și de stat la vorbă, de, ca moldovenii, că dacă nu mai stăm de vorbă, la ce mai trăim pe lumea asta. Cântă fanfara militară, muzicanții suflă în ele, vântul rece bate, rănile mă dor de plai te subție ca un pai. În stânga președintelui stă așezată pe gânduri negre elita politică a neamului. Pe plită, lângă elită, fierbe mulțimea. Mă apropii de psihologia mulțimilor lui Gustave le Bon, ascund Marea Egee, cu tot cu turc, în buzunarul de la piept, ca să nu mi-o fure lupoaica romană din fața muzeului de artă pentru artă, sfidez tradiția și sparg tiparele de la tipografie că ne mănâncă jumătate din venitul ziarului! Mulțimea tace înmărmurită de frumusețea trece, cadrele rămân același naiv romantic într-o țară cu regim barbar de investitorii străini. Superbă priveliște statală, frumoasă țară, cu o conducere cum nu mai are nimeni în lumea asta e pe dos toate merg cu capu-n jos comuniștii!... Marea Egee mi se zbate în buzunarul din stânga Nistrului, turcul și chistolul s-au strecurat în buzunarul din dreapta Prutului, la Comrat, iar consilierii prezidențiali responsabili de buna funcționare a regimului de vize și valize mă privește în ochii mei frumoși, calzi și luminoși sunt anii mei care mă obligă la o abordare responsabilă a genului editorialului politic. Le răspund cu zâmbet larg, le trimit în mă-sa pupici aerieni, însoțiți de pleoscăitul respectiv și adecvat situației social-politice extrem de încordate în toamna de trandafir de la Moldova te-aș iubi da’nu-ți știu vorba ceea: la cel sărac și mâța-i depravată și nici boii nu trag nădejde că partidele noastre vor identifica soluțiile și căile domnului sunt necunoscute și periculoase-s băuturile noi puse la păstrare în burdufuri vechi. Publicul larg și îngust la minte tace. A intrat în mileniul trei ori trei ori trei fac cât vrei în țara asta tot tace, tace dom’le, ca o societate civilă condusă de militari.

...În fine, asistăm la criza genului masculin a editorialului politic din presa independentă din țara noastră nu-i a noastră, mama voastră de golani ce sunteți voi și noi vom fi cât pe lume vom trăi! Tot mai des ca pâsla mi-i silă și de mine uneori că umblu cu mâța în sac prin Bosfor și Dardanele, prin poienițe și cer cu stele, în loc s-o iau din loc direct spre Marea Neagră, spre gurile Dunării, lega-le-v-aș de gâtul vostru pe care se clatină o căpățână istorică cu o căciulă de cârlan intrat în căldurile statalității! O, voi, cârlani ai patriotismului gheaghea Vanea ne ista, iar voi urlați cât de independenți suntem în vorbe și în fapte urâte se întâmplă în țara asta! Fel de fel de somnoroase păsărele pe la foruri se adună și discută care-i mai intelectual, mai independent și mai liber în pușcăria noastră națională condusă de imbecilii instituționalizați prin legi votate unanim sub președinția unei păduchernițe din dicționarul lui Stati! Și încă o dată, în fine că-mi vine un gust amar și am certitudinea fermă de vite mari cornute plină cu autori ieșiți din comună și intrați la idee fixă – mama lui de metalimbaj în ambalaj de colaj cazon, responsabil de buna funcționare a eclipselor de conștiință națională, aflată în gestiunea liderilor de opinie separată și nuanțată stilistic cu penița aurită a grafomanilor de modă nouă, ne place de fapt această stare de tranziție de la predicat la subiect, de la leafă la leafă mică, de la țară la țărișoară, de la neam la neamuri, de la văr la vară, de la vară la toamnă, iar la toamnă de ajung – iată că am ajuns, că toamna politică a și venit! – acoperiți-vă inima cu ceva: cu un miting de protest, cu un editorial avangardist, cu vreo pastilă de dureri de cap prost de moldovean, care...
Care ce? Care de ce? Care cum? Care când? Care de când? Nu știu. Atât. Punct.

12 septembrie 2003
Fragment din cartea „Hoții de mituri”, 2004

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus