Actualitate

Salariile profesorilor se vor majora de la 1 septembrie. Despre ce sumă este vorba

Salariul de funcție al cadrelor didactice și al personalului științifico-didactic din instituțiile de învățământ superior, general și profesional tehnic, finanțate de la buget, va fi indexat cu 7,99%. Majorarea este calculată conform creșterii procentuale a salariului mediu prognozat pe economie pentru anul curent față de salariul mediu al cadrelor didactice atins în trimestru IV al anului trecut. Pentru efectuarea majorărilor, în acest an, în bugetul de stat sunt prevăzute mijloace în sumă de 130 milioane de lei.

Conform datelor Biroului Național de Statistică, salariul mediu lunar al cadrelor didactice, în ultimul trimestrul al anului 2017 a constituit 5722,7 lei, iar cel mediu pe economie, prognozat pentru anul curent, este de 6180 lei.

Alte modificări propun reintroducerea sporului lunar pentru eficiență în calitate de componentă a salariului total al funcționarului public și aducerea în concordanță cu noile prevederi, adoptate recent, privind activitatea administrației sistemului penitenciar, a Biroului de Curieri Speciali. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *