Timpul.md

Opinii & Editoriale 17 Ianuarie 2017 | 06:05

Saltul mental al lui Vladimir Plahotniuc

Vladimir Plahotniuc are un plan pentru Republica Moldova. Nu ştiu toate detaliile acestui plan şi nici unde ne va duce, dar mi-am putut da seama în ultimul timp că acţiunile lui politice sunt guvernate de o anumită logică. El a obţinut demisia lui Marian Lupu de la şefia Partidului Democrat şi „s-a ales” pe sine însuşi în această funcţie, schimbând obscuritatea de conducător neoficial al formaţiunii pe calitatea oficială de preşedinte al partidului puterii.

Unul dintre motivele pentru care lui Plahotniuc i-a trebuit tocmai acum să-şi oficializeze puterea supremă asupra PDM a devenit evident zilele trecute, atunci când opinia publică a aflat despre scrisoarea pe care acesta i-a trimis-o preşedintelui ales al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, care va fi învestit în funcţie pe 20 ianuarie.

Titlul scrisorii „Moldova vrea să fie o punte, nu un câmp de bătălie între Est și Vest”, face trimitere la „doctrina de politică externă” dominantă în RM după 1991, aceea că nu trebuie să aspirăm în calitatea de membru al structurilor occidentale, ci să „trăim bine” şi cu Estul şi cu Vestul. Au existat persoane care nu au citit şi textul mesajului, limitându-se la titlul său, şi care au lansat comentarii dezolante, precum că oligarhul-stăpân al R. Moldova îngroapă obiectivul de integrare europeană.

Însă la o citire a documentului se poate observa că obiectivul integrării europene şi al parteneriatului strategic cu SUA este menţionat drept deziderat al guvernării de câteva ori. Aceasta din urmă, susţine Plahotniuc, nu poate fi afectată în orientarea geopolitică de alegerea ca preşedinte a prorusului Igor Dodon, deoarece el nu are capacitatea de a influenţa crucial deciziile majore ale Puterii, iar partidul său e în opoziţie.

Mai mult, Plahotniuc îi aminteşte preşedintelui ales al SUA, voalat, despre temerile est-europene că acesta va abandona regiunea şi va lăsa Rusia să o domine din nou. De asemenea, el vorbeşte despre suferinţele moldovenilor în timpul regimului comunist sovietic, dar şi despre trupele ruse care ocupă ilegal raioanele de est ale RM.

Sunt lucruri foarte interesante pentru Partidul Democrat, cunoscut pentru oscilările sale de factură agrariană. Titlul scrisorii a fost ales intenţionat, ca să nu pară nimic ieşit din comun. Şi este adevărat că un alineat din mesaj menţionează necesitatea unor bune relaţii cu Rusia şi ideea de a fi o „punte”. Plahotniuc îşi exprimă încrederea că dacă Trump şi Putin vor fi în relaţii bune, şi R. Moldova îi va fi mai bine.
Acest alineat este umplutura menită să facă situaţia cumva mai uşor de acceptat pentru ruşi.  Asta pentru că mesajul lui Plahotniuc pentru Trump este unul dintre cele mai pro-occidentale dintre toate câte s-au emis în R.Moldova.

Asta înseamnă că Plahotniuc se transformă în „băiatul bun”? Nu, nicidecum. El rămâne acelaşi interlop care, prin diferite tertipuri, a ajuns să deţină în mâinile sale o mare parte din puterea de stat. Pur şi simplu, în acest caz, interesele sale de a se pune bine cu noua administraţie americană coincid cu interesul general al Republicii Moldova.

Cuvintele adresate lui Trump de către Plahotniuc trebuiau spuse. Pentru americani contează foarte mult ca prietenii şi aliaţii lor să vorbească, să spună ce vor, pentru a înţelege nivelul aşteptărilor şi ce se poate face. Acum, această adresare către Trump îndeplineşte acest rol – la Washington se va şti, în următoarea perioadă, că Republica Moldova vrea să facă parte din lumea occidentală. Or, asta e util pentru eforturile ulterioare de a nu permite dominaţia rusă în zonă, pe care Trump va fi obligat să le pună în practică, deoarece establishment-ul Partidului Republican este, în mare parte, împotriva politicilor expansioniste ale Rusiei.

Ceea ce rămâne constantă este lipsa de încredere în Plahotniuc. Până la urmă, ce-a scris el în acea scrisoare sunt doar vorbe. Însă, fapte reale din ultimii 27 de ani am avut mult mai puţine, decât vorbe. Cum poate Plahotniuc edifica un stat de drept în condiţiile în care acesta, prin instituţiile sale, l-ar aresta, judeca şi condamna la ani grei după gratii pentru multiplele infracţiuni comise. El ar vrea şi integrare europeană, adică miliarde de euro din fonduri structurale, dar şi libertatea de a se manifesta ca până acum. Amândouă nu sunt posibile. Aşa că Plahotniuc jonglează, face salturi mortale ca să se menţină la putere şi încearcă să ne aburească. Pentru binele lui, sper că nu a încercat să-l aburească şi pe Donald Trump.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus