Era o zi posomorâtă de sâmbătă. În drum spre casă, am observat mai mulți oameni, care încearcă să facă un ban în plus din comerțul stradal. Majoritatea sunt pensionari, neangajați în câmpul muncii. Îmbrăcați în haine groase, cu căciulă în cap și cu încălțăminte de iarnă, bat picior de picior, ca să-și mai încălzească mușchii. Cumpărătorii nu stau la coadă, iar mulți dintre ei sunt bucuroși să vândă măcar ceva.

„Banii îmi ajung pentru o pâine și un lapte”

În sectorul Ciocana, pe bulevardul Mircea cel Bătrân, se adună zilnic mai mulți vânzători ambulanți. Unii comercializează brânză și lapte de casă, alții verdeață, iar cineva chiar și-a scos de vânzare ceea ce i-a mai rămas din averea agonisită toată viața. Spun că nu pot conta pe ajutorul copiilor, care fie sunt plecați peste hotare, fie au nevoile lor. Prin mulțime am întâlnit-o și pe mătușa Galina. Femeia are 67 de ani și este din Chișinău. A venit să vândă ierburi din propria grădină. Pensia mică nu-i ajunge pentru toate nevoile, iar curtea micuță din fața casei este un adevărat colac de salvare. „Prețurile pentru plățile comunale sunt mari și pe lângă asta sufăr de diabet zaharat. Medicamentele sunt scumpe, iar când îmi imaginez câți bani vor veni pentru căldură, mă apucă tremuriciul. Nu am din ce trăi. Pensia mea este de doar 1140 de lei. Nu sunt nebună să ies în stradă să îngheț de viață bună. Vin aici o dată la 2 zile. Nu fac mulți bani. Mă mai alungă poliția și mai pierd din marfă. Însă nu pot nici să stau acasă cu mâinile în șolduri. Toți își bat joc de noi cum pot”, susține chișinăuianca.

Femeia recunoaște că a început să lucreze de la 16 ani, cu gândul că la pensie se va odihni. Realitatea este, însă, alta – comerțul stradal e unica soluție să-și asigure existența. Cu lacrimi în ochi, mătușa Galina spune că banii, pe care îi câștigă zilnic, îi ajung doar pentru pâine și lapte, dar e mulțumită și de acest lucru.

„Sunt o povară pentru copii”

La câțiva pași, lângă câteva cărți, stătea Alexandra, o femeie de 81 de ani. Și ea cu greu face față cheltuielilor lunare. Locuiește singură și are o pensie de doar 960 de lei. A adunat câteva cărți din biblioteca personală și iese zilnic să le vândă pe trotuarul din preajma blocului. Era amiază, iar ea a mărturisit că în acea zi a mâncat doar o bomboană și nimeni nu a cumpărat nimic. „ În schimb, poliția s-a apropiat de mine și mi-a spus că o să mă ia la sector, dacă nu plec. Dar ce fac eu rău?! Vând doar cărți. Pentru copii sunt o povară. Ei au grijile lor și spun că pot avea singură grijă de mine. Vin aici, mai schimb o vorbă cu alte femei și trece ziua. Îmi pare rău să vând cărțile la care țin foarte mult, dar alte soluții nu găsesc”, mărturisește bătrâna. Ea are 11 cărți și le vinde cu un preț simbolic de 5-10 lei. Zilele trecute a vândut două și a câștigat 20 de lei. În ziua, în care am discutat cu ea, încă spera că va vinde ceva până seara.

În situația mătușilor Galina și Alexandra sunt încă mulți pensionari din republică. O bună parte se plâng că sunt ignorați de autorități.

„Mereu suntem fugăriți de poliție”

Pe aceeași bordură, alte două femei stau la sfat. Dora vinde ierburi pentru ceai, iar Ana – brânză de oi. Ambele se plâng că au pensii foarte mici, 1000 de lei și respectiv 619 lei. Sumele nu le ajung practic pentru nimic, chiar dacă economisesc mult. Ajunsă la 61 de ani, mătușa Dora spune că mai mult de jumătate de viață a lucrat la stat și acum tot statul își bate joc de ea. „Venim aici cu ceea ce avem în gospodărie. Suntem fugăriți de poliție, vai de capul nostru. Nici măcar nu vin în fiecare zi, că nu am cu ce, dar atunci când vin, nu pot spune că fac mulți bani. Ca să nu îngheț de frig, mă îmbrac mai gros, iar uneori îmi aduc chiar pătura. Stau aici cât rezist. Iarna cumpărăm produse care sunt mai ieftine: cartofi, fasole sau bostan. Carne nu prea mâncăm – e scumpă”, a adăugat interlocutoarea mea.
Ana, la rândul ei, vine în capitală tocmai din Dondușeni. Spune că are o pensie mizeră. Se întreabă retoric ce poate face cu puțin peste 600 de lei. Vine o dată pe lună, cu produsele pe care le are în gospodărie. Ea este mai norocoasă, câștigă 700-800 de lei. Cu zâmbetul pe buze, a recunoscut că așteaptă cu nerăbdare să se întunece și să plece acasă, fiindcă a înghețat bocnă. Face naveta Dondușeni-Chișinău cu trenul că e mai ieftin decât cu microbuzul, iar pentru ea fiecare leu contează.

În jumătate de zi nu a făcut nici un leu

Pe cealaltă parte a drumului zăresc o bunicuță cu câteva găleți de crizanteme. A fost alungată din câteva locuri. Am întrebat-o cât costă florile, iar ea, cu un glas tremurând, a răspuns că vinde buchetul cu 8-10 lei. Se numește Tamara, are 63 de ani și vine periodic în Chișinău din satul Coșnița. Cu lacrimi în ochi, zice că nu a vândut încă nimic. Nu și-a pierdut însă speranța și s-a arătat convinsă că, spre seară, va avea câțiva cumpărători. „Nu mai am încredere în nimeni. Bătrânii din Republica Moldova sunt văzuți ca niște animale. Statul a uitat de noi și sărăcia ne scoate în stradă”, a concluzionat femeia.

La rândul lor, autoritățile municipale susțin că persoanele care stau la evidență pot beneficia de mai multe servicii. Potrivit, Irinei Banova, director adjunct al Direcţiei generale asistenţă socială, bătrânii au parte de suport în funcție de necesități. „În direcţiile teritoriale de asistenţă socială sunt prestate diferite servicii: îngrijire la domiciliu, echipă mobilă, compensații pentru servicii de transport, ajutor social, ajutor pentru perioada rece a anului sau serviciu de alimentație gratuită la cantinele pentru ajutor social. Prin urmare, vârstnicii cu un grad de dizabilitate severă și pot beneficia de asistență personală, de mijloace tehnice și ortopedice, cărucioare cu rotile sau cârje”, a menționat Banova.

De la începutul anului curent, 7000 de pensionari din municipiul Chișinău s-au adresat la direcțiile teritoriale pentru ajutor.

Mihaela Tobultoc, stagiară