Editorial

Sărăcia şi arhieria

Fiind sărbătoarea Tuturor Sfinţilor, aş vrea să vorbesc despre unul aparte: Sfântul Ioan Gură de Aur. A fost cel mai mare orator al creştinismului din toate timpurile. A trăit în secolul al IV-lea. Şi înainte de a deveni monah şi de a se dedica cu totul Bisericii lui Hristos, era speranţa celebrei şcoli antiohiene, profesorii săi fiind impresionaţi de talentul studentului.

Nu vreau să intru în detalii pentru că am mai pomenit de el în alte rânduri şi sunt convinsă că fiecare dintre dumneavoastră ştie cine este, măcar pentru faptul că aproape în toate duminicile din an (mai puţin în Postul Mare şi în Ajunul Crăciunului şi al Bobotezei) în biserici se săvârşeşte liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur. Astăzi vreau să aduc în discuţie un mic aspect din activitatea lui de Patriarh al Constantinopolului. Un aspect care astăzi pare uitat, dar care în acele timpuri i-a atras ura colegilor săi.

Sfântul Ioan Gură de Aur a intrat în palatul patriarhal şi văzând luxul de acolo a pus oamenii să scoată covoarele scumpe, vasele, mobila şi să le vândă. Cu banii obţinuţi s-a ocupat de bolnavi şi săraci. Când a primit vizita altor ierarhi şi i-a culcat pe paturi simple din lemn, oferindu-le la masă sfeclă fiartă sau alte mâncăruri potrivite cu jurămintele monahale (în vechime toţi călugării erau vegetarieni), aceştia au interpretat altfel, refuzând să creadă că Patriarhul Constantinopolului, unul din cele două capete ale vulturului bicefal bizantin, ar trăi într-o astfel de sărăcie. Deci, au dedus că Sfântul i-a umilit cu bună ştiinţă.

Duşmănia acestora a fost sporită de duşmănia pe care, încet dar sigur, şi-a „câştigat-o” la palatul împăratului. Criticând-o chiar pe împărăteasă, spunând lucrurilor pe nume, arătând păcatele celor bogaţi în predici, până la a-şi bate joc de doamnele din înalta societate care îşi făceau nevoile în oale de aur şi de argint, Sfântul Ioan Gură de Aur a ajuns ţinta sigură a tuturor.

Mârlănia duşmanilor lui e evidentă. E suficient să cercetăm capetele de acuzare aduse împotriva lui la Sinodul de la Stejar (anul 404) sau să ne documentăm despre modul în care i-au fost torturaţi şi ucişi diaconii în speranţa că vor accepta să depună mărturie mincinoasă împotriva lui. E exilat de două ori. Prima dată e rechemat de frica unui cutremur de pământ pornit la scoaterea lui din cetate. În cel de-al doilea exil, se mută la cele veşnice, la vârsta de doar 49 de ani.

Poate ni se pare că a avut o viaţă grea, că a pătimit o moarte nedreaptă, dar gândurile noastre sunt mici şi umane. Sfântul Ioan Gură de Aur e unul dintre cei mai mari sfinţi ai bisericii creştine. Şi un patriarh cum rar îi este dat omului să vadă.

Trebuie să ţinem cont că prin caracterul său auster, cuvântul tăios şi direct, lipsa oricărui compromis, Sfântul Ioan Gură de Aur nu era iubit de mulţi în timpul vieţii. Însă el a căutat iubirea lui Dumnezeu. A apărat săracii, bătrânii şi bolnavii. Nu s-a interesat de bogăţiile şi puterea acestei lumi. Ne întrebăm astăzi: mai avem astfel de ierarhi? Fie ei episcopi sau patriarhi. Sfinte Ioan Gură de Aur, roagă-te lui Hristos, pentru biserica noastră.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *