Timpul.md

Opinii & Editoriale 2 Februarie 2019 | 09:10

Scandalul de la Cimişlia: un uragan în paharul ignoranței noastre

Discriminarea este un delict destul de grav și o acuzație nedreaptă în legătură cu o astfel de încălcare ar trebui să fie urmată de scuze publice

 Rețelele de socializare au fost zguduite timp de mai multe zile săptămâna trecută de un „cutremur” care s-a produs în urma unui banal incident legat de circulația rutieră. Un automobilist, care a fost oprit în apropiere de Cimișlia de către un agent al poliției rutiere, a distribuit în spațiul public un mic fragment video, din care se vede cum polițistul respectiv refuză să-i vorbească șoferului în limba rusă. În mai puțin de câteva ore, „noutatea” a fost preluată de câteva portaluri de știri de prima importanță, iar informația cu privire la incident a fost distribuită pe rețelele de socializare de multe sute și chiar mii de ori.

Ce s-a întâmplat în următoarele două-trei zile a depășit orice limită a imaginației: refuzul polițistului de la Cimișlia de a-i vorbi în rusă șoferului cu pricina (s-a aflat ulterior că era vorba de o persoană de etnie găgăuză, originară din Vulcănești) a generat o veritabilă avalanșă de postări, comentarii, replici, în care s-a lăsat antrenată practic toată „lumea bună” cu acces la internet și cu un cont pe Facebook. O suită întreagă de argumente, făcând referire la aspecte juridice, la legislația lingvistică, la calitățile morale ale protagoniștilor și la multe alte lucruri mărunte au invadat practic spațiul virtual. Preț de câteva ore, am avut cu toții impresia că în R. Moldova nu există niciun subiect mai important decât acesta: o banală controversă verbală între un șofer oprit în trafic și un agent al poliției rutiere.

A fost vorba de un control de rutină

Și pentru ca lucrurile să nu pară foarte simple, „evenimentul” a căpătat proporții și mai importante, atunci când el a făcut obiectul unui comunicat de presă oficial, emis de către Ministerul Afacerilor Interne (!), care îi lua apărarea agentului poliției rutiere. A urmat antrenarea în discuția publică a unor persoane foarte cunoscute în spațiul public. Rămâne în memoria colectivă mai ales reacția unei jurnaliste, care a calificat refuzul polițistului de a vorbi în limba rusă cu șoferul ca pe un gest de „discriminare” în raport cu reprezentantul unei minorități etnice. A doua zi, incidentul a ajuns și în vizorul Consiliului pentru Egalitate (organizație cu statut de ONG), care s-a raliat la poziția respectivei jurnaliste, și a publicat un comunicat prin care condamna „discriminarea pe criterii etnice” și cerea reprezentanților statului să dea dovadă de mai multă toleranță în situații similare.

Replica MAI nu s-a lăsat mult așteptată, instituția publicând un fragment mai consistent al incidentului (cu o durată de câteva zeci de secunde), filmat cu camera video agățată la butoniera polițistului. Până la urmă, opinia publică a aflat, inclusiv din video-ul filmat de către polițist, că șoferului cu pricina i s-a vorbit, totuși în limba rusă, că acesta din urmă și-a permis să formuleze adresări inadecvate și chiar amenințătoare la adresa polițistului, și că același șofer de fapt depășise limita de viteză regulamentară, și nu avea toate actele în regulă. Până la urmă, publicul s-a convins că în realitate a fost vorba de un banal control de rutină, așa cum se fac cu sutele în fiecare zi pe drumurile R. Moldova, iar teza cu privire la „discriminarea” de care a dat dovadă un reprezentant al statului în raport cu un membru al unei minorități etnice pare să fi fost definitiv spulberată. Simptomatic este faptul că acuzele formulate public la adresa polițistului nu au fost urmate de scuze din partea autorilor lor. Totuși discriminarea este un delict destul de grav, care se pedepsește în conformitate cu legislația în vigoare, și o acuzație nedreaptă în legătură cu o astfel de încălcare trebuie să fie urmată de scuze publice.

Un stat în care coexistă mai multe lumi paralele

Nu vom intra aici în detaliile dezbaterii referitoare la legislația lingvistică în vigoare astăzi în R. Moldova sau la obligația unui reprezentant al statului de a vorbi cu un cetățean într-o altă limbă decât cea română. Argumente pro și contra: juridice, morale, lingvistice și de altă natură sunt prezente din abundență în discuțiile publice de săptămâna trecută. Nici nu mai contează atât de mult cine a avut și cine nu a avut dreptate în acest caz. Deși există suficiente indicii că polițistul a acționat în conformitate cu legea și că, prin urmare, acuzațiile de discriminare i-au fost aduse pe nedrept, altceva ar trebui să ne pună în gardă. Problema rezidă mai degrabă în faptul că R. Moldova este un stat în care coexistă mai multe lumi paralele, care au prea puține în comun, și care foarte rar interacționează între ele cu adevărat. Iar atunci când interacționează, este pentru a se acuza reciproc, pentru a lipi calificative denigratoare pe identitatea adversarului, pentru a arăta cu degetul un vinovat, pentru a scoate și a expune „dușmanul” la stâlpul infamiei.

Nu au fost numeroși cei care, înainte de a-și forma o opinie și a formula acuzații, au cerut să fie publicat un fragment mai mare din interacțiunea șofer-polițist. Cele câteva secunde filmate de automobilist cu o cameră ascunsă, scoase din context și aruncate în spațiul public fără cea mai mică preocupare referitor la protecția identității agentului de circulație au fost suficiente pentru mulți „lideri de opinie”, pentru a se lansa într-o „luptă crâncenă”. Mulți dintre ei, așa cum spuneam mai sus, nu au ezitat să facă uz de artileria grea: cuvinte foarte răsunătoare și pline de sens de altfel le-au însoțit luările de atitudine. Pentru ca doar două zile mai târziu realitatea analizată dintr-un unghi ceva mai larg să arate că, de fapt, lucrurile nu stau chiar așa. Paradoxal este faptul că tocmai cei care acuză partea adversă de „discriminare” și de „lipsă de toleranță” se regăsesc, de fapt, ei înșiși în poziția de a discrimina pe cineva, acuzând în lipsă de informații și condamnând în absența unei reflectări cumpătate și echilibrate.

Un minim respect ar impune aducerea scuzelor de rigoare

Dacă s-a ajuns ca până și conducătorul unei regiuni administrative a R. Moldova, bașcanul UTA Găgăuzia, Irina Vlah, să reacționeze în mod bolnăvicios, vărsând invective la limita bunului simț la adresa autorităților și a purtătorilor limbii de stat, înseamnă că situația este foarte gravă. Acestea sunt semne evidente ale unei absențe a culturii dialogului și a lipsei de reținere. Nu mă refer neapărat la „dialogul inter-etnic” – această noțiune este prea vagă și puține sunt țările de pe mapamond care se pot mândri astăzi cu un „dialog inter-etnic” eficient și echilibrat. Vorbesc de dialog pur și simplu, adică de o comunicare bazată pe respect, de o cultură a controversei bazată pe argumente, de deprinderi elementare de a discuta emotiv și cu pasiune, dar fără a uita de respectul reciproc.

Lipsa de introspecție și refuzul de a analiza lucrurile în mod obiectiv generează situații cu adevărat jenante, când se iscă un adevărat uragan într-un pahar cu apă. Incidentul a trecut, la doar câteva zile, puțini își vor aminti de faptul că pe un drum, în apropiere de Cimișlia, un polițist a oprit un automobilist în trafic. În schimb, luarea de atitudine publică a unui conducător de unitate administrativă sau a unor personalități din mediul cultural nu se uită chiar atât de ușor. Cu atât mai mult, cu cât aceste luări de poziții au rămas (și vor rămâne, cu siguranță!) la starea lor inițială. În mod normal, atunci când acuzi o persoană de o faptă gravă, pasibilă de o pedeapsă, și până la urmă se dovedește că nu există niciun motiv real care să susțină respectiva acuzație, un minim respect față de valorile cu care te acoperi ar impune ca persoanei acuzate să-i fie aduse scuzele de rigoare. Nu, așa ceva nu s-a întâmplat și nu se va întâmpla. De ce? De vină sunt valorile, probabil. De exemplu, cele legate de vedetism: a poza public un mare luptător antidiscriminare este pentru unii mai important decât a lupta propriu-zis împotriva acestei discriminări.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus